Autorităţile locale din cele mai îndatorate provincii din China recurg tot m ai des la aplicarea de amenzi controversate pentru rezidenţi, cu scopul de a strânge noi venituri, ceea ce provoacă nemulţumiri în rândul utilizatorilor reţelelor sociale, transmite Bloomberg.
De exemplu, proprietarul unui restaurant din Shanghai a fost amendat luna aceasta cu 5.000 de yuani (702 dolari) pentru că a servit castravete tăiat fără autorizaţie, ceea ce a generat critici pe reţeaua socială Weibo, echivalentul chinez al Twitter. Într-o postare care a strâns 9,5 milioane de vizualizări, un utilizator a scris: 'dacă vor să te amendeze, chiar şi adăugarea de oţet ar putea fi o greşeală'.
În Guangxi, una dintre cele mai îndatorate provincii chineze, o companie de stat a generat nemulţumiri în luna mai pentru că a majorat amenzile pentru parcare, ceea i-a făcut pe unii navetişti să acumuleze amenzi în valoare de mai multe mii de yuani.
După ce utilizatorii de Weibo au pus întrebări despre legitimitatea acestor amenzi majorate, primarul din Nanning şi-a cerut scuze într-o conferinţă de presă. Toate aceste scandaluri publice scot în evidenţă o tendinţă mai amplă în rândul autorităţilor locale, care folosesc amenzile pentru a-şi consolida bugetele.
Conform unei analize a datelor oficiale efectuată de Caijing Industry Research Center, anul trecut numai provincia Guangxi a strâns 13 miliarde de yuani din amenzi, echivalentul a 14% din veniturile din taxe, în creştere faţă de 9% în 2021.
'Este un semn al disperării', spune Victor Shih, profesor la Universitatea din California, San Diego. 'Amenzile arbitrare şi comportamentul de tip prădător vor alunga firmele, în special IMM-urile care nu beneficiază de protecţia politică a marilor firme de stat', a adăugat Victor Shih.
Autorităţile locale chineze au suferit în ultimii ani o dublă lovitură din partea pandemiei dar şi a măsurilor de combatere a exploziei sectorului imobiliar adoptate de oficialii de la Beijing, astfel că au bani puţini pe care să îi cheltuie pentru salarii şi construcţia de drumuri, în paralel cu plata datoriilor. Analiştii de la Goldman Sachs Group Inc. estimează că datoria guvernamentală totală a Chinei se ridică la aproximativ 23.000 de miliarde de dolari o cifră care include împrumuturile ascunse ale miilor de vehicule finanţare puse la punct de proviziile şi oraşele din China.
'Amenzile vor deveni mai vizibile pe măsură ce creşterea economică încetineşte, deoarece acestea sunt lucrurile asupra cărora birocraţii locali au control în fiecare zi', spune Liqian Ren, director la WisdomTree Asset Management, adăugând însă că aceste măsuri sunt doar un pansament temporar. Este puţin probabil ca amenzile să aibă un impact semnificativ asupra golului din finanţele locale. Cu toate acestea, cel mai probabil amenzile excesive vor continua să persiste pe măsură ce provinciile sunt lăsate să îşi rezolve singure problemele, spune şi Zerlina Zeng, analist la CreditSights Singapore LLC.
'Pe măsură ce amenzile şi alte poveri de reglementare ucid IMM-urile, guvernele locale vor pierde venituri din taxe şi vor deveni şi mai dependente de amenzi şi transferuri de la guvernul central. Asta va fi negativ pentru mediul de afaceri local şi va rezulta un cerc vicios în regiunile cele mai sărace', spune Zerlina Zeng.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News