Amenzi de 10 ori mai mari pentru aruncarea deşeurilor în păduri

Deputații din Comisia pentru mediu și echilibru ecologic au dat aviz favorabil în unanimitate pentru majorarea de zece ori a amenzilor pentru transportul, depozitarea sau aruncarea pe fondul forestier naţional a deşeurilor menajere industriale, petroliere, chimice sau toxice 

Aceștia au decis totodată ca faptele de exploatare, transport, prelucrare şi comercializare a masei lemnoase obţinute ilegal să constituie infracţiune dacă valoarea prejudiciului este mai mare de 100.000 de lei.

Comisia de mediu a dezbătut astfel OG 51/2016 care modifică şi completează Legea 171/2010 privind regimul contravenţiilor în materie silvică.

'S-a plecat de la câteva principii de bază - trasabilitatea masei lemnoase, stabilitatea şi integritatea fondului forestier şi combaterea mai fermă şi mai eficientă a acestui fenomen de tăiere ilegală a pădurilor. Şi atunci, plecând de la nişte date statistice, puse la dispoziţie de INS, de Institutul de cercetări silvice Bucureşti, din păcate îngrijorătoare şi chiar alarmante, un volum de aproape 9 milioane de metri cubi de masă lemnoasă tăiată ilegal în perioada 2010 - 2014, avem undeva un 26 de milioane de metri cubi volum recoltat şi evident doar 17 milioane mc volum aprobat. Diferenţa reprezintă cele 9 milioane de mc tăieri ilegale. Atunci sigur că nu puteam veni decât cu măsuri punitive, cu înăsprirea legislaţiei', a explicat preşedintele Comisiei, deputatul ALDE Remus Borza.

Astfel, a fost crescut de 10 ori nivelul amenzilor pentru transportul, depozitarea sau aruncarea pe fondul forestier naţional a deşeurilor menajere industriale, petroliere, chimice sau toxice.

[citeste si]
 
'De la 1.000-3.000 de lei am crescut până la 30.000 de lei cuantumul amenzilor. Şi sigur am modificat şi art 19 în sensul înăspririi şi a creşterii amenzilor tot de 10 ori, de la 10.000 până la un maxim de 100.000 de lei. Practic şi minimul l-am crescut de la 5.000 la 50.000, maximul de la 10.000 la 100.000 de lei pentru operaţiunile de exploatare, transport, aici incluzând transportul auto, feroviar, maritim sau fluvial, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos ilicit sau obţinut în mod fraudulos sau ilegal', a adăugat Borza. Deputaţii au venit şi cu un element nou. 'Aceste fapte de exploatare, transport, prelucrare şi comercializare a masei lemnoase obţinute ilegal se constituie infracţiune dacă valoarea prejudiciului este mai mare de 100.000 de lei şi în atare situaţie ne-am gândit şi la un cuantum al pedepsei de la 6 luni la 3 ani cu măsura complementară a confiscării mijloacelor de transport, a echipamentelor de prelucrare a lemnului şi sigur a masei lemnoase - obiectul infracţiunii sau a contravalorii masei lemnoase dacă ea nu se mai găseşte fizic sau în materialitatea ei. (...) Dacă mergem spre Suceava, Maramureş, vedem codri întregi puşi la pământ. Lemnul este o resursă vitală pentru naţiunea română şi pentru viitorul copiilor noştri şi o problemă de siguranţă naţională', a detaliat Remus Borza, potrivit Agerpres.

Raportul final în acest caz aparţine Comisiei de agricultură, urmând să fie apoi dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor - for decizional în acest sens. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel