Amenzi de 2.000 de lei, pentru bucureştenii care nu selectează gunoiul

gunoi
gunoi
Alegeri prezidentiale 2024

Dacă nu vor arunca separat hârtia, plasticul, metalul și sticla de gunoiul menajer, locuitorii Capitalei vor risca amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei.

Amenzile sunt prevăzute în Proiectul Consiliului General al Municipiului București privind colectarea selectivă a deșeurilor de către persoanele fizice și asociațiile de locatari ce va fi supus votului legislativului Capitalei miercuri.

Proiectul are două etape de implementare: până în anul 2012, proprietarii și asociațiile de locatari au obligația să implementeze colectarea selectivă a deșeurilor de hârtie-carton, mase plastice/folii/PET și metal, iar din anul 2012 – colectarea selectivă a deșeurilor de hârtie-carton, mase plastice/folii/PET și metal și sticlă, potrivit proiectului.

Operatorii de salubrizare vor trebui să doteze asociaţiile sau proprietarii individuali cu recipienţi sau saci de plastic inscripţionaţi cu tipul de deşeu selectiv colectat. Tot operatorii vor stabili, împreună cu persoanele fizice şi preşedinţii asociaţiilor de proprietari, o dată şi un orar pentru ridicarea deşeurilor colectate selectiv.

Asociaţiile sau proprietarii individuali care nu vor respecta prevederile hotărârii vor primi o amendă cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei. Dacă nu preiau deşeurile colectate selectiv, nu respectă orarul stabilit sau alte prevederi ale hotărârii, operatorii de salubrizare vor fi sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 3.000 şi 5.000 lei.

Pentru persoanele fizice şi juridice care nu colectează selectiv, tariful de evacuare a deşeurilor menajere va fi majorat cu 50%. Pentru persoanele fizice şi juridice care colectează selectiv, acelaşi tarif va scădea cu până la 25% din valoarea acestuia. Cantităţile minime de deşeuri evacuate lunar pentru care se va diminua tariful de evacuare a deşeurilor sunt: deşeuri hârtie-carton – 0,75 kg de persoană pe lună, deşeuri mase plastice – 1 kg de persoană pe lună, deşeuri de sticlă 0,5 kg de persoană pe lună.

Măsura este impusă pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de România la aderarea la Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel