Amenzi de 304.000 lei, aplicate în luna aprilie pentru nerespectarea ordinii și a curățeniei în Sectorul 6

Procese verbale
Procese verbale

În luna aprilie 2019, polițiștii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 au aplicat o serie de amenzi persoanelor care nu au păstrat curățenia trotuarelor, a arterelor de circulație, a parcurilor, a locurilor de joacă pentru copii, a pieţelor şi a altor locuri publice.

Conform prevederilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 120/2010, privind Normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti, nerespectarea condiţiilor menţionate, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, atât pentru persoane fizice, cât și juridice.

  • Un număr de 37 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate posesorilor animalelor de companie care, în timpul plimbărilor pe domeniul public, n-au deţinut asupra lor materialele necesare (făraş, mătură, pungă) pentru curăţarea dejecţiilor provenite de la acestea, au permis accesul animalelor de companie pe spaţiile verzi în parcuri, grădini publice, în spaţiile de joacă amenajate pentru copii.

Suma totală a sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea prevederilor H.C.G.M.B. nr. 120/2010 a fost, în luna aprilie, de 97.500 lei.

  • Tot luna trecută, agenții au acţionat și în piețe, în vederea combaterii actelor de comerţ ilicit, pentru respectarea normelor de igienizare şi salubrizare. Au fost legitimate 1.556 persoane, aplicate 433 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 131.100 lei, şi au fost confiscate bunuri comercializate ilegal în valoare de 4.767 lei.
  • De asemenea, poliţiştii locali au desfăşurat acţiuni în vederea respectării ordinii şi liniştii publice, identificării grupurilor de persoane care consumă alcool până la ore târzii în zonele limitrofe locuinţelor și depistării persoanelor care încalcă în mod repetat prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Astfel, au fost legitimate 1.818 persoane, identificate 35 persoane fără domiciliu şi aplicate 390 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 75.500 lei.

 

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 informează că acţiunile de control vor avea caracter permanent, aplicându-se, de câte ori va fi cazul, sancţiuni contravenţionale, cu scopul de a asigura curăţenia și ordinea în Sectorul 6.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel