Amenzi în valoare de 7.000 de lei la protestul din Piața Victoriei

FOTO: Captură Facebook
FOTO: Captură Facebook

Jandarmeria Capitalei anunță că au fost aplicate 15 amenzi în valoare de 7.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului la protestul organizat duminică seara în Piața Victoriei din București.

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București susține că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt permise, cu participarea a maximum 100 de persoane, scrie Mediafax. 

Jandarmii au discutat cu organizatorii și cu persoanele prezente la protestuil de duminică din Piața Victoriei pentru a le aduce la cunoștință prevederile legale și măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestor prevederi, a transmis Jandarmeria.

Zeci de amenzi și avertismente 



„Până în prezent, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19 și 29 de persoane au fost avertizate”, au transmis reprezentanții Jandarmeria Capitalei.

Conform acestora, continuă activitățile de identificare și sancționare și a altor persoane care au încălcat prevederile legii.

De asemenea, jandarmii anunță că au sancționat o persoană care a folosit o dronă în zonă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel