Amenzi neconstituționale. Renate Weber: Aceasta este calea de urmat

Renate Weber
Renate Weber

Renate Weber, Avocatul Poporului, explică ce trebuie să facă cei care au fost amendați în această perioadă a stării de urgență în cazul în care se simt nedreptățiți. 

”Aș vrea să văd comunicatul Curții Constituționale. Am sesizat două aspecte. Unul privea ceea ce noi am considerat că este posibilitatea dată președintelui României de a legifera prin decret în materia stării de urgență. Noi considerăm că de fapt legea trebuie să se refere în general la drepturile al căror exercițiu poate fi restrâns. Președintele nu putea decât să facă trimitere la lege ori legea este lacunară. A doua oară am sesizat faptul că nici în Ordonanța din 99, nici în modificările ulterioare, nici în Ordonanța 34, nu se prevede contravenții ca atare. Textul este imprevizibil. Se spune doar că toată lumea trebuie să respecte, dar să respecte ce? Mai nou, anul acesta au fost majorate foarte mult limitele sancțiunilor. Fiecare a interpretat aceste prevederi cum a crezut. (...) Aceasta este calea de urmat. Fiecare trebuie să le conteste în instanță”, a declarat Renate Weber, la România TV

VEZI ȘI: CCR: Amenzile din starea de urgență, NECONSTITUȚIONALE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel