Amenzi uriașe pentru șoferi-precizările Poliției. Sondaj care sperie autoritățile

Noile amenzi rutiere intră în vigoare de sâmbătă, 14 februarie,  când  se împlinesc 30 de zile de la publicarea în MO, a precizat Poliția Română, într-un comunicat trimis site-ului promotor.ro. Coincidența face ca înăsprirea Codului Rutier să devină  un ”cadou” pentru șoferi de Sf. Valentin, sărbătoarea iubirii.

Valoarea amenzilor a șocat opinia publică, cea mai severă sancțiune ajungând la 9.750 lei, adică de 10 ori salariul minim pe economie!

Poliția încearcă să calmeze spiritele, insistând asupra faptului că sancțiunile nu au devenit mai dure, ci doar s-au indexat, fiind corelate cu salariul minim pe economie. Valoarea maximă se poate aplica doar în cazul persoanelor juridice (adică firme de transport, firme care se ocupă de întreţinerea drumurilor, precizează Poliția, în vreme ce amenda maximă pentru persoane fizice este de 1.950 de lei.

O modificare a Codului ar fi, totuși, introducerea unor amenzi pentru șoferii care nu asigură pasagerii minori în centură sau într-un dispozitiv special, omologat. De asemenea, devine obligatorie purtarea centurii și pe locurile din spate, în oraș.

Șoferii, scoși din trafic și lăsați fără job, odată cu permisul

Înăsprirea Codului Rutier și creșterea amenzilor au fost propuse încă din 2013 de către Poliția Rutieră, pentru a reduce numărul de accidente și mai ales numărul victimelor. România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul de persoane care mor în accidente rutiere.

De cealaltă parte, șoferii spun că starea proastă a drumurilor este de vină pentru accidente, că Poliția vânează permise, în loc să fluidizeze traficul, iar amenzile nu sunt corelate cu starea materială a românilor. Șofatul nu mai este un lux, ci o necesitate, multe job-uri fiind condiționate de ”permisul auto tip B”. A suspenda pe durată lungă permisul înseamnă condamnarea la șomaj, sărăcie și excluziune socială.  Pentru cei cu bani, care conduc agresiv limuzine scumpe, amenzile nu înseamnă mare lucru, în schimb pentru cei care trăiesc din salariu amenzile nu pot fi suportate.  

Reacția publicului a blocat ”Apocalipsa rutieră” în 2013

Un sondaj realizat online pentru DCNews a arătat, în 2013, că șoferii resping modificările Codului Rutier care vizau suspendarea permisului pe durate mari. Autoritățile au renunțat la introducerea prevederilor extrem de restrictive, prin OUG, urmând ca modificările să fie dezbătute în Parlament. Evident, parlamentarii nu au făcut nimic până în prezent.

Votați în sondajul DCNEWS cum apreciați noile amenzi de circulație, introduse de la 14 februarie. Pentru a vedea ultimele rezultate, reveniți în știre, unde veți vedea, fără vot, rezultatul în timp real. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel