Urmărește emisiunea live


De la 1 ianuarie, AMENZILE rutiere majorate

Odată cu majorarea salariul minim pe economie, amenzile pentru şoferi cresc de la 1 ianuarie.

Valoarea punctului-amendă este calculată în funcţie de salariul minim, respectiv 10% din acesta, astfel că se va ajunge la 190 lei pentru un punct-amendă, de la 145 lei în prezent.

De la 1 ianuarie salariul minim pe economie va creşte de la 1450 de lei la 1900 de lei.

Iată câteva probleme ce pot fi create de şoferi şi pentru care primesc amenzi:

* Manevra de schimbare a direcţiei de mers făcute fără respectarea obligaţiei de semnalizare şi nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului, face parte din faptele sancţionate cu amenzi din clasa I, cu 2 sau 3 puncte-amendă.

* În cazul nerespectării semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare sau conducerea autovehiculelor fără a avea trusă medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător de incendii, şoferul va fi sancţionat cu amenzile din clasa a II-a, respectiv 4 sau 5 puncte-amendă.

* Conducerea unui autovehicul cu un permis expirat sau circulaţia cu un autovehicul care are defecţiuni la sistemul de iluminare/avertizare sonoră ori când acestea lipsesc se sancţionează cu amenzile din clasa a a III-a, însemnând de la 6 la 8 puncte-amendă.

* Totodată, amenzile din clasa a IV-a, de la 9 la 20 de puncte-amendă se oferă pentru fapte precum circularea cu vehicule al căror termen de valabilitate al inspecţiei tehnice periodice este expirat sau atunci când şoferii nu au anvelope de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel