Grupul american de asigurări American International Group (AIG) a anunţat că îşi va vinde o parte din operaţiunile din America Latină şi Europa Centrală şi de Est, inclusiv România. Acestea vor fi preluate de către grupul canadian Fairfax Financial Holdings Ltd pentru o sumă de aproximativ 240 de milioane de dolari în numerar, informează The Wall Street Journal.
AIG îşi va vinde operaţiunile din domeniul asigurărilor comerciale şi de consum din Argentina, Chile, Columbia, Uruguay, Venezuela şi Turcia. De asemenea, Fairfax va prelua drepturile asupra portofoliilor locale ale AIG din Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia şi de asemenea va prelua activele şi angajaţii AIG din Europa Centrală şi de Est.
'Preluarea operaţiunilor din CEE vine după recenta noastră extinderea în Europa de Est prin tranzacţia QBE şi va accelera planurile noastre de creştere pe termen lung în regiune', a declarat directorul general de la Fairfax, Prem Watsa. În schimb, AIG, odată cel mai mare grup de asigurări din lume, este presat de o serie de acţionari printre care miliardarii Carl Icahn şi John Paulson, să îşi îmbunătăţească rezultatele financiare şi să se divizeze în mai multe entităţi.
Directorul AIG, Peter Hancock, a respins ideea unei diviziuni dar a promis mai multe măsuri alternative precum vânzarea unor active, reduceri de costuri şi răscumpărări de acţiuni. Tranzacţia cu AIG este ultima achiziţie internaţională încheiată de Fairfax, o companie înfiinţată de 1985 de omul de afaceri Prem Watsa, unul din cei mai importanţi investitori din Canada. La finele lui 2015, Fairfax avea active totale în valoare de 27,8 miliarde de dolari după ce a preluat operaţiunile mai multor mari companii de asigurări care s-au retras de pe pieţele mici, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu