Amintiri din Epoca de aur a industriei. Cum câștigau tinerii 15.000 de lei lunar, pe un mare șantier

Fabulosul liman aluvionar de la sudul Capului Midia, ce separa Lacul Taşaul de mare, cu aspect de savană; popas şi refugiu pentru colonii de pasări acvatice cuibăruitoare, cu stufărişuri, floră şi faună deltaică a început să fie desţelenit şi frământat de zeci de utilaje, asemeni aluatului din malaxor, în toamna anului 1977, pregătind terenul pentru ceea ce urma să se pună în operă începând din primăvara următoare.

Sunt aproape 40 de ani de atunci şi, cum martori ai momentului, dintre cei care au contribuit la ridicarea, chiar de la nivelul mării, a sfidătoarei citadele a petrochimiei româneşti, sunt tot mai puţini i-am căutat pe cei mai tineri de atunci.

Pe Șantierul Tineretului, tinerii câștigau chiar și 15.000 de lei pe lună

Unul dintre cei dispuşi să facă exerciţii de memorie a fost Comandantul Şantierului Naţional al Tineretului de la Combinatul Petrochimic Midia Năvodari, Nicolae Butoi. Pe economistul Nicolae Butoi, l-am găsit într-un birou la Patronatul Român al Apei, scrie reporterul Agerpres, Dan Mihăescu. Dl. Butoi își pregătea, ce-i drept, dosarul de pensionare, dar era dornic să depene amintirile încă vii de pe vremea când brigăzile de tineret, pe care le coordona, începuseră să instaleze echipamente şi să monteze tubulaturile pe terenul nisipos, proaspăt impermeabilizat, compactat şi stabilizat de către constructori.

'Eu am venit la Combinatul Petrochimic Midia în 1978, de pe funcţia de organizator, de la Canal. Aveam vreo 26 de ani şi am primit sarcina să organizez Şantierul Tineretului, după ce în anul anterior se lucrare intens la construirea în adâncime a digurilor din loes, care aveau sarcina să impermeabilizeze zona şi să împiedice scurgerile de ape uzate, contaminate, în afara perimetrului rafinăriei. Aici nu era ca la Canal, unde recruţii din brigăzile de tineret se puteau califica, dacă nu cunoşteau o meserie. Aici, la Midia, era nevoie de specialişti certificaţi, nu doar calificaţi, căci nu se juca nimeni cu echipamentele ce urmau să fie montate. Am început cu o brigadă de 70-80 de muncitori şi în doi ani brigăzile noastre, distribuite pe loturi de şantiere în cadrul Platformei 1 Rafinărie şi Platormei 3 - cracare catalitică, cuprindeau sudori în aluminiu şi argon, tubulatori, lăcătuşi, instalatori, dar şi zidari, dulgheri, fierari-betonişti. Erau recrutaţi din toată ţara şi veneau la Năvodari, pe şantierul viitoarei rafinării, pentru stagii de câte 6 luni, ca brigadieri. Primeau cazare şi cartele de masă la cantină, iar câştigurile salariale lunare ajungeau şi la 15.000 de lei, căci, repet, era vorba de specialişti de înaltă clasă. Nu ştiu câţi or mai fi rămas dintre ei pe aici, cel mult dintre lăcătuşi, fierar-betonişi şi dulgeri, dar şi sudorii şi tubulatorii. Ultimii menţionaţi au plecat, mai departe la Cernavodă, la Centrala Nucleară şi la Combinatul de Apă Grea de la Turnu Severin. Atunci. După Revoluţie, care încotro ... dar toţi peste graniţă, tot în industria petrolului sau nucleară', povesteşte Nicolae Butoi.

 Robot făcea sudură în argon ”cu mâna liberă”

Şi amintirile lui scot la suprafaţă personaje deosebite, cum ar fi 'Robot', un tânăr care făcea sudură pe tubulatură, 'cu mâna liberă' şi de fiecare dată îi ieşea perfect, sau de maistrul Caramfil, care a înlocuit un compresor ars cu unul de la un frigider. 'Mi-aduc aminte despre un tânăr care făceau sudură continuă, pe tubulatură, în argon, cu mâna liberă şi îi ieşea, de fiecare dată, perfectă ţesătura, la controlul cu raze gama. Colegii îl porecliseră Robot, pentru că ziceau că ar bate şi un robot dacă s-ar întrece”.

Improvizații geniale: un compresor de frigider Zil, economie de 25.000 de mărci

Apoi, mi-aduc aminte şi de un alt meşter, parcă maistrul Caranfil, îi zicea, care ne-a scos din mare încurcătură la darea în funcţiune a Fabricii de oxigen industrial, cred că în 1983. Se arsese un compresor, pe care nu aveam cum să-l achiziţionăm în timp util şi nici nu am fi putut să justificăm accidentul, fără să sancţiuni grele de tot, încasate pe linie. Ştiu că echipamentul respectiv costa vreo 25.000 de mărci germane. L-au sucit, l-au mirosit, l-au jelit inginerii, specialiştii ... şi vine şi maistrul nostru, de la lot şi cere voie să-l examineze. Îl demontează, pleacă cu el. Lumea se panichează. Ne linişteşte că merge până la atelier şi nu-l desface pe banc. Doar verific ceva -zice omul, şi după o jumătate de oră vine cu alt compresor ca să-l încerce la sarcină. Uimire mare, funcţionează. Omul i-a măsurat sarcinile şi după ce se lămurise l-a înlocuit pe cel defect cu un compresor sovietic luat de la un frigider marca ZIL, de la cantină. Făcuse omul o economie de 25.000 de mărci, a fost recompensat cu o primă de 25.000 de lei' - rememorează cu plăcere dl. Butoi. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News