EXCLUSIV  Amintirile lui Hartmann. Lucruri mai puțin știute din tinerețea și copilăria acestuia / video

Foto: DCNews
Foto: DCNews

H. D. Hatmann a povestit cum este organizată școala în alte țări.

În cadrul emisiunii „Geostrategica“, la DC News, H.D. Hartmann a povestit cum este organizată școala în alte țări, dar și cum era organizată în România în timpul copilăriei sale.

„Nu am participat la ședințele cu părinții, decât în clasele I și a II-a m-a trimis soția. Ei (n.r. copiii) au fost elevi foarte buni, nu am avut probleme. Ieri, fata mea mijlocie a dat masteratul, iar fiul meu se pregătește de facultate“, a spus Hartmann.

„Și la facultate ar trebui să mai fie ședințe cu părinții. Părinții dau totul pe stat, am văzut părinți care au copii care fac accidente etc“, a completat Val Vâlcu.

„Mi se pare că e chestia aia legală că la peste 18 ani au liber arbitru. Eu, de exemplu, când am locuit în Occident, pot să spun că nu aveam voie să primesc, după ce fiica mea cea mare a împlinit vârsta de 16 ani, notele ei. Și nu le-am mai primit. Lăsând că, în Occident, din cauza atentatelor și la toată psihopatia care s-a creat, plus atacurile cu armă din școli, nu aveai voie să intri. Trebuia să anunți cabinetul directoarei că vii la școală. Erau liste cu părinții care participau la diverse activități extrașcolare, era ceva uluitor“, a spus Hartmann.

„La noi, amenințarea majoră din partea adulților e că ar folosi seara terenul de sport al școlii“, a completat Val Vâlcu.

„Drama este că noi, când am închis curțile școlilor, mai ales cele comunale, am închis și viitorul unui Hagi, unui Ilie Năstase și al multor talente care se pierd pe drum. Eu am făcut vara la rude în Ardeal și Gorj și țin minte că pe parcursul după amiezii, în ambele zone, ne întâlneam toți în curtea școlii orășelului respectiv. Terenul școlii din Târgu Jiu avea plase la porțile de fotbal. Eu nu jucam fotbal, dar dădeam cu racheta aia de pământ și am spart de nu știu câte ori geamurile de acolo, de la atelierul mecanic. Dădeam cu mingea în geam și trecea prin plasa de la geam. Au plătit părinții mei foarte mult pentru acel geam.

Așa am pierdut o Nadia Comăneci, pentru că noi, de 30 de ani, nu mai avem acele talente. Ele ieșeau la suprafață natural. Așa ies peste tot în lume. Marii pictori și muzicieni nu au apărut că i-a descoperit nu știu cine, ci au apărut în biserica satului de unde erau. După aceea au fost îndrumați, crescuți și învățați“, a precizat H. D. Hartmann.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel