Amnesty International-Moscova, gonită din capitala Rusiei

Birourile de la Moscova ale Amnesty International au fost închise miercuri dimineața de către autorități. Intrările organizației care militează pentru drepturile omului au fost sigilate, iar reprezentanților nu le-a mai fost permis accesul. 

"Angajații organizației au constatat că intrările au fost sigilate. Nu am primit nicio notificare și sigiliile au fost puse în absența noastră", a anunțat Amnesty International 

"Toate lucrurile noastre, computerele și documentele noastre sunt acolo, în spatele ușilor închise", a notat, pe Facebook, Ivan Kondratenko, reprezentant al Amnesty International în Rusia.

Organizația a publicat o fotografie cu sigiliile, pe care este scris că birourile sunt proprietatea Federației Ruse și că organizația trebuie să se adreseze primăriei Moscovei pentru a obține informații. Un număr de telefon este notat, însă nimeni nu răspunde la el, a adăugat Kondratenko.

Amnesty International, care a ocupat aceste birouri timp de 20 de ani, a precizat că yalele au fost înlocuite și curentul a fost tăiat.

Kremlinul, evident, nu știe nimic

Interpelat de jurnaliști, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că "nu deține absolut nicio informație cu privire la acest subiect", adăugând că aude despre aceasta pentru prima dată.

Biroul din Moscova este singurul al Amnesty International în Rusia.

Organizația neguvernamentală este supusă în Rusia unui control din ce în ce mai strict din partea autorităților. Din 2012, o lege obligă organizațiile neguvernamentale care primesc finanțare din străinătate și care au "activitate politică" — formulare extrem de ambiguă — să se înregistreze ca "agenți străini".

Din luna mai, o nouă lege vizează organizațiile internaționale: aceasta permite închiderea fără o decizie a justiției a organizațiilor străine care amenință "securitatea națională" sau "fundamentele constituționale" ale Rusiei, și de asemenea blocarea conturilor bancare ale organizațiilor incriminate, relatează Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel