Amnesty International, raport: Critici DURE împotriva României

Asociaţia Amnesty International (AI) critică dezincriminarea faptelor de corupţie şi condiţiile din penitenciare din România, în raportul său anual privind situaţia drepturilor în lume, publicat joi la Londra. 

Proiectele de lege privind dezincriminarea unor fapte de corupţie au provocat proteste în România şi peste hotare, instituţiile europene şi internaţionale au criticat suprapopularea penitenciarelor şi condiţiile de detenţie improprii, iar romii s-au confruntat în continuare cu discriminări, relevă documentul. 

În luna ianuarie (2017), zeci de mii de oameni au protestat împotriva a două ordonanţe de urgenţă adoptate fără o discuţie substanţială de către guvernul recent format de la acea vreme. Actele normative au extins graţierea persoanelor condamnate pentru anumite fapte de corupţie şi au dezincriminat conduita ilegală oficială. Instituţii naţionale, unele ambasade străine şi Comisia Europeană au criticat legile respective, care apoi au fost abrogate în februarie. În aprilie, a fost prezentat un nou proiect de lege - acordând amnistia pentru sentinţe mai mici de cinci ani de închisoare, inclusiv pentru corupţie -, ceea ce a provocat alte proteste în ţară în timpul anului. Legea nu fusese adoptată până la finalul anului trecut, se menţionează în raportul AI. 

Legea privind ONG-urile

Raportul notează, de asemenea, că au fost propuse amendamente la legea privind organizaţiile neguvernamentale şi fundaţiile, prin care au fost introduse obligaţii administrative şi financiare suplimentare. ONG-urile naţionale au denunţat noile măsuri, considerate arbitrare, nenecesare şi vagi. Conferinţa organizaţiilor neguvernamentale internaţionale a Consiliului Europei, din luna decembrie 2017, a evidenţiat lacunele cu privire la respectarea standardelor şi a bunelor practici internaţionale. Propunerile, adoptate de Senat în noiembrie, au rămas în aşteptare la Camera Deputaţilor la finalul anului, adaugă Amnesty International în raportul său anual. 

Referitor la detenţie, documentul aminteşte că în aprilie anul trecut Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a formulat recomandări pentru scăderea suprapopulării din închisori, într-o 'decizie pilot' emisă împotriva României, prin care acesteia i s-a impus să rezolve disfuncţionalităţile structurale evidenţiate, în caz contrar statul riscând sancţiuni. 

Despre romi 

În legătură cu situaţia romilor, raportul menţionează că în luna februarie (2017), Comisia Europeană a declarat că riscul de a trăi în sărăcie este de trei ori mai mare în cazul romilor decât restul populaţiei din România. Sunt amintite scandalurile legate de situaţia comunităţilor de romi de la Eforie Sud - ameninţaţi de autorităţile locale cu evacuare de pe o proprietate de stat - şi Pata Rat, în apropiere de Cluj-Napoca - unde municipalitatea a fost dată în judecată pentru evacuare forţată, caz aflat în aşteptare în instanţele naţionale la sfârşitul anului trecut, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel