Argentinienii declară la stat sute de milioane de dolari din economii pe care le țineau până acum ascunse. Decizia acestora vine pe fondul unei amnistii fiscale care, speră președintele Javier Milei, va revitaliza economia țării și rezervele valutare limitate, scrie Financial Times.
Sute de milioane de dolari au fost deja declarate de cetățenii care și-au ascuns economiile în afara sistemului financiar.
Deși nu există încă date oficiale despre sumele declarate de la începutul amnistiei fiscale, în luna iulie, depozitele în dolari din băncile argentiniene au crescut semnificativ, apropiindu-se de termenul-limită al primei faze a programului, stabilit pentru 30 septembrie.
Banca centrală a raportat un total net de 728 milioane de dolari depuși în iulie și 749 milioane de dolari în august, mult peste media lunară de 532 milioane de dolari din primele șapte luni ale mandatului lui Milei.
Argentina are o tradiție îndelungată de instabilitate economică, caracterizată de hiperinflație, controale valutare stricte și restricții guvernamentale privind accesul la economii.
Aceste condiții au determinat cetățenii să dețină, la începutul anului 2024, aproximativ 258 de miliarde de dolari în afara sistemului financiar, conform estimărilor oficiale. O parte semnificativă din aceste sume nu a fost declarată autorităților.
Majoritatea argentinienilor preferă să economisească în dolari — fie că îi păstrează în locuri sigure acasă, fie că îi păstrează în conturi din străinătate.
Guvernul actual speră să valorifice aceste economii pentru a soluționa două probleme majore: revitalizarea economiei, afectată de criza prelungită și de măsurile de austeritate impuse de Milei, precum și creșterea rezervelor de valută ale băncii centrale, care se află la un nivel periculos de scăzut.
Ministrul Economiei, Luis Caputo, a subliniat importanța amnistiei fiscale: „Ne aflăm într-un moment de schimbare istorică pentru Argentina, iar amnistia joacă un rol foarte important. Scopul nu este de a colecta taxe, ci de a relansa Argentina”.
Sursa: Pexels
Datele transmise de FMI sugerează că guvernul argentinian se așteaptă ca aproximativ 40 de miliarde de dolari, constând în bani, proprietăți și alte active, să fie declarate. Din aceste sume, autoritățile speră să colecteze taxe în valoare de 1,5 miliarde de dolari.
Depozitele în dolari din băncile argentiniene reprezintă un semnal clar al interesului pentru programul de amnistie, întrucât cei care declară sume în numerar sunt obligați să depună banii în bănci, iar cei cu active din conturi externe trebuie să depună o parte din bani pentru a acoperi eventualele penalități.
„Se pare că obiectivul guvernului de 40 de miliarde de dolari este realizabil”, a declarat Salvador Vitelli, director de cercetare la firma de consultanță Romano Group. „Această sumă ar avea un impact semnificativ asupra economiei Argentinei”, mai spune acesta.
Deși guvernele argentiniene au apelat la amnistii fiscale la fiecare patru ani în ultimele două decenii, pentru a combate evaziunea fiscală, care a fost alimentată de controalele valutare și creșterea taxelor, succesul acestor programe a variat. Cea mai de succes amnistie a avut loc în 2016, sub președinția lui Mauricio Macri, când au fost declarați 117 miliarde de dolari.
Cu toate acestea, consilierii financiari avertizează că unii argentinieni ar putea fi descurajați de amintirea evenimentelor care au urmat acelei amnistii. Când stânga a revenit la putere în 2019, rata impozitului pe avere a fost majorată semnificativ, afectând în mod direct activele recent declarate.
Totuși, există factori care ar putea stimula participarea la amnistia lui Milei. César Litvin, director executiv la firma de consultanță Lisicki, Litvin and Associates, a explicat că un nou program de schimb automat de informații cu băncile americane va intra în vigoare în curând, oferind agenției fiscale argentiniene acces la date despre conturile cetățenilor săi deținute în SUA.
Sursa: Pexels
Amnistia fiscală propusă de Milei oferă termeni de negociere generoși: argentinienii pot declara active de până la 100.000 de dolari fără impozit și vor plăti o penalizare unică de 5% pentru sumele declarate până la 30 septembrie, sumă care va crește la 10% pentru activele declarate între 1 octombrie și 31 decembrie.
Cei care fac investiții în obligațiuni de stat sau în proiecte imobiliare vor beneficia, de asemenea, de scutiri fiscale suplimentare.
Guvernul speră că această schemă va accelera planul de „concurență monetară”, prin care atât peso-ul, cât și dolarul vor circula liber în Argentina, înlocuind, pentru moment, controversata promisiune electorală de a dolariza complet economia.
În ciuda acestor măsuri, experții avertizează că nu toți banii ascunși de argentinieni vor reveni în țară. „Multe persoane preferă încă să își păstreze banii în afara Argentinei, fiind sceptice că situația se va îmbunătăți”, a declarat Diego Fraga, avocat în domeniul fiscal. De asemenea, lacunele în schimbul de informații internaționale ar putea proteja o parte din deținătorii de conturi străine de sancțiunile guvernului argentinian, potrivit Financial Times.
Sursa: Agerpres
***
Preşedintele ultraliberal al Argentinei, Javier Milei, a afirmat într-un interviu că este "unul dintre cei mai importanţi doi oameni politici" ai lumii, alături de fostul preşedinte american Donald Trump, descriindu-şi rivalii politici drept "liliputani" şi "şobolani invizibili", notează AFP, transmite Agerpres.
"Îi doare că astăzi sunt unul dintre cei mai importanţi politicieni de pe planeta Pământ. Unul este Trump, iar celălalt sunt eu", a declarat Milei într-un interviu acordat canalului conservator LN+ săptămâna trecută.
"Sunt considerat cel mai mare apărător al ideilor de libertate din lume", a continuat cel care este şef al statului din decembrie, referindu-se la întâlnirile sale cu "cei mai mari antreprenori din lume", vedete din Silicon Valley precum Mark Zuckerberg, Elon Musk sau Jeff Bezos.
Milei, în dezacord cu parlamentul argentinian, unde partidul său libertarian este în minoritate şi unde a suferit recente eşecuri legislative, a luat în derâdere "agenda liliputană a politicienilor argentinieni nesemnificativi, şobolani invizibili, care nu vor putea niciodată să aspire la asta". "Ce viziune poate avea un şobolan despre un gigant? Niciuna", a insistat el.
Milei, 53 de ani, economist ultraliberal, libertarian şi "anarho-capitalist" potrivit descrierii sale, a bulversat politica argentiniană de la apariţia sa în urmă cu trei ani, după ce a fost ani de zile un polemist popular în talk-show-uri TV.
Mai întâi deputat la Buenos Aires, el a reuşit, cu o naraţiune "populistă" de outsider "anti-castă", să pună capăt celor 20 de ani de guvernare peronistă (centru stânga) sau a dreptei clasice. El se prezintă mereu ca fiind unul dintre modelele globale ale liberalismului.
Acum câteva zile, acesta anunța viitoarea lansare pe YouTube a unei serii documentare de şase episoade, fiecare cu durata de 30 de minute, urmărind ascensiunea sa în politică, descrisă, într-un trailer deja disponibil, drept "fenomen care a captivat lumea", "campania cea epică din istorie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu