Ana Baniciu i-a dat o replică Danei Budeanu.
Invitată la podcastul lui Radu Țibulcă, cântăreața a făcut o mărturisire neașteptată și i-a transmis un mesaj Danei Budeanu. Ana Baniciu a fost criticată de multe ori de Dana Budeanu, iar ea a dezvăluit că și-a dat toți banii pe care îi strânsese în urma unor concerte pentru a-și cumpăra o rochie.
„În urmă cu mai mulți ani, am cumpărat o rochie de la Dana Budeanu. Cumva a trebuit să fac acest lucru pentru că eram cu Lala band, în Pariu cu viața, trebuia să cumpărăm acele rochii, să le prezentăm la un eveniment. Poate va vedea vreodată ce spun acum: Mi-am dat banii de pe un turneu cu Lala Band, de pe multe cântări, pentru a cumpăra o rochie de-ale sale. Apoi, am văzut-o cum vorbea, în repetate rânduri, despre mine. La un moment dat, a zis un lucru care m-a supărat: „dacă stai într-o sărăcie de casă, mai bine nu te mai posta”. Asta a zis despre mine. Băi frate, sărăcie, nesărăcie, este o casă pe care mi-am dorit-o cu tot sufletul și nu am muncit pentru ceva mai mult decât pentru acea casă. Este munca mea și nici nu vreau să mi-o aprecieze ea. Vreau doar să tacă”, a zis Ana Baniciu.
O rochie marca Dana Budeanu costă și 55.000 lei.
VEZI ȘI ALTE ȘTIRI DESPRE DANA BUDEANU: Dana Budeanu - Mircea Badea, confruntare. Creatoarea de modă s-a bâlbâit în fața realizatorului TV
Mircea Badea a combătut-o pe Dana Budeanu cu propriile ei arme.
n octombrie 2021, Dana Budeanu, care spunea că totul este o mascaradă în materie de pandemie, cerea tratament pentru tinerii de la ATI infectați cu noul coronavirus.
„Are cineva o sursă de Tocilizumab? Nu au la Balș și sunt oameni tineri care au nevoie la ATI. Haideți să ne ajutăm”, scria Dana Budeanu pe Instagram în urmă cu două luni.
Atunci, Mircea Badea, când a văzut că Dana Budeanu cere tratament pentru coronavirus, spunea: „Inițial parcă virusul nu exista, apoi era o mascaradă, apoi spitalele erau goale, parcă totul era o minciună. Așa îmi aduc aminte din comunicările anterioare ale Danei Budeanu. Și acum ne spune că sunt oameni tineri la ATI. Păi cum așa? De ce au ajuns la ATI? Spitalele nu mai sunt goale? Dar ce s-a schimbat între timp?! Acum Dana Budeanu nu ne mai spune că-s spitalele goale, ci că-s oameni tineri la ATI. Acum ne zice că au nevoie de Tocilizumab. M-am uitat să văd ce este Tocilizumab. Și am găsit că este făcut Roche, adică de Big Pharma. Păi parcă Big Pharma era rea. Acum e bună? Nu mai înțeleg nimic”, a spus Mircea Badea.
În legătură cu acest subiect, Mircea Badea i-a adresat o întrebare, miercuri seară, la Antena 3, Danei Budeanu, în emisiunea Sinteza Zilei, realizată de Mihai Gâdea. Iată replicile:
Mircea Badea: Dumneavoastră căutați, la un moment dat, pe Instagram, Tocilizumab. Nu vă supărați, dar pentru ce? Pentru mascaradă?
Dana Budeanu: Da, păi este unul dintre tratamente.
Mircea Badea: Păi și mascarada se tratează cu Tocilizumab? Sau cu acest medicament se tratează o boală?
Dana Budeanu: Se tratează anumite stadii ale acestei… acestei… mă rog, acestei infecții.
Mircea Badea: Care infecție? Mascarada?
Dana Budeanu: Da, este o mascaradă. Ce legătură are una cu alta?
Mircea Badea: La mascaradă se dă Tocilizumab?
Dana Budeanu: Da, se dă și Tocilizumab și multe altele.
Mircea Badea: Atunci este în regulă. Voiam doar să știu ce se dă la mascaradă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu