Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, s-a întâlnit, joi, cu preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Linos Alexandre Sicillianos, subliniind în cadrul întrevederii că România doreşte o cooperare strânsă cu CEDO, având în vedere numărul mare de dosare care vizează ţara noastră.
Potrivit unui comunicat al MJ, principalele teme de discuţie au vizat aspectele referitoare la 'Cauza Rezmiveş şi alţii împotriva României', precum şi măsurile care se impun pentru a evita condamnarea statului român la penalităţi financiare importante. Birchall a subliniat că România îşi doreşte o cooperare strânsă cu CEDO, 'ţinând cont de numărul mare de dosare care vizează ţara noastră aflate pe rolul Curţii', menţionează sursa citată.
Din delegaţia CEDO condusă de Linos Alexandre Sicillianos, preşedintele acestei instanţe europene, au făcut parte judecătorul român la CEDO Iulia Antoanella Motoc, şi grefierul şef adjunct, Andrea Tamietti, iar la întâlnire a participat şi agentul guvernamental al României la CEDO, Simona Maya Teodoroiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News