Ana Birchall a discutat, în SUA, cu Wess Mitchell despre promovarea candidaturii României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Vicepremierul Ana Birchall, aflată în vizită în Statele Unite ale Americii, a discutat cu Wess Mitchell, asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat al SUA, despre promovarea candidaturii României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul vicepremierului român, Ana Birchall a avut joi o serie de întrevederi cu înalţi oficiali ai administraţiei americane, în marja vizitei de lucru pe care a întreprins-o în SUA, printre care cu Wess Mitchell şi Wilbur Ross, secretarul Comerţului al SUA.
În cadrul întrevederii cu Wess Mitchell au fost discutate teme precum aprofundarea relaţiei România - SUA în contextul reuniunii anuale a Dialogului Strategic (care a avut loc în iunie, la Bucureşti), substanţializarea implicării economice a SUA în regiunea central şi est-europeană şi în regiunea extinsă a Mării Negre în contextul recentului Summit al Iniţiativei celor Trei Mări desfăşurat la Bucureşti şi promovarea candidaturii României la OCDE.
"Wess Mitchell este un prieten al României şi un foarte bun cunoscător al realităţilor geopolitice din regiunea noastră, în condiţiile în care domnia sa este cofondator şi fost preşedinte şi CEO al CEPA din 2009 până în 2017. Am subliniat în cadrul discuţiei că reuniunea anuală a Dialogului Strategic de la Bucureşti a generat o viziune clară asupra principalelor direcţii şi acţiuni de cooperare româno-americane, la nivel bilateral şi regional, pentru perioada următoare, în direcţia consolidării Parteneriatului strategic dintre România şi SUA", a rezumat vicepremierul român discuţiile avute în contextul întrevederii cu Wess Mitchell.
Ana Birchall a reiterat aprecierea Guvernului României pentru sprijinul şi implicarea SUA în Iniţiativa Trei Mări
"Suntem interesaţi să continuăm colaborarea strânsă cu SUA pentru a exploata pe deplin potenţialul Iniţiativei şi pentru a stimula prezenţa economică a SUA în regiune, alături de dimensiunea de securitate, precum şi de a susţine în continuare agenda transatlantică. Nu în ultimul rând, i-am mulţumit lui Wess Mitchell pentru susţinerea de către SUA a candidaturii României la OCDE", a precizat Birchall.
Conform comunicatului, în cadrul întrevederii bilaterale pe care Ana Birchall a avut-o cu secretarul american al Comerţului, Wilbur Ross, au fost abordate teme precum perspectivele consolidării relaţiilor economice cu SUA, necesitatea unui follow-up consistent la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Bucureşti şi promovarea candidaturii României la OCDE.
Angajament al Guvernului pentru promovarea unui mediu favorabil dezvoltării afacerilor
Oficialul român a reiterat angajamentul Guvernului Dăncilă pentru promovarea unui mediu favorabil dezvoltării afacerilor şi atragerea cât mai multor investitori americani în domenii precum energia, IT, securitate cibernetică, cercetare şi inovaţie. "Avantajele structurale pe care ţara noastră le oferă şi perspectivele de dezvoltare economică a României, confirmate şi de prognozele instituţiilor internaţionale, constituie o bază solidă pentru extinderea iniţiativelor de cooperare şi investiţii, precum şi pentru diversificarea oportunităţilor pentru oamenii de afaceri, din SUA sau din alte ţări, care doresc să investească în România", a declarat Ana Birchall în cadrul întrevederii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu