Deputatul Ana Birchall s-a întâlnit azi cu reprezentantul primului ministru canadian pe lângă UE și Europa și cu ambasadorul Canadei în România.
"Am avut o întâlnire de lucru foarte bună cu Stephane Dion, reprezentantul special pe lângă UE și Europa al prim-ministrului canadian și ambasadorul Canadei în Germania, în cadrul căreia am abordat teme de interes precum relațiile bilaterale româno-canadiene, relația transatlantică, cooperarea România-Canada în cadrul NATO, relația UE-Canada în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului UE și candidatura României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)", a scris Ana Birchall pe blog.
"Am subliniat că relația transatlantică este esențială pentru securitatea și prosperitatea globală, iar Canada joacă un rol crucial în acest sens, mai ales în contextul provocărilor comune. În calitate de țară care asigură Președinția Consiliului UE, unul dintre obiectivele asumate de Guvernul Dăncilă este să colaborăm cu partenerii canadieni pentru consolidarea parteneriatului transatlantic. Am salutat interesul manifestat de Canada în regiunea Mării Negre, precum cooperarea excelentă cu partenerii canadienii în domeniul militar și în sfera securității regionale. Totodată, i-am mulțumit lui Stéphane Dion pentru sprijinul pe care Canada îl acordă României pentru candidatura la OCDE", a mai spus deputatul.
Vezi și: Birchall, vizită în Africa. Ce își dorește România de la statele africane
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News