Deputatul PSD, Ana Birchall, spune că patru comune din colegiul său de pe Valea Tutovei vor primi microbuze școlare de 16+1 locuri în etapa întâi, desfășurată in perioada iulie – septembrie 2014, conform planificării Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
„Comunele Tutova, Coroiești, Voinești și Perieni vor primi microbuzele școlare de care aveau nevoie de atâția ani. Sacrificiile pe care copiii de la țară le fac pentru a ajunge la școală, prin noroi, vânt, arșiță, ploaie și zăpadă, pe distanțe de kilometri întregi, nu sunt normale pentru România anului 2014. Îmi aduc aminte ce însemna, in copilăria mea, sa înfrunt crivățul dimineții, mergând cu tatăl meu spre școala din Fulga de Jos. Prin acest mic ajutor, copiii ajung in condiții civilizate si sigure la școală si nu mai pierd timpul pe care l-ar putea folosi să învețe, să se odihnească sau chiar să se joace. Este o măsură de normalitate si de civilizație pentru copiii noștri", a declarat Ana Birchall.
„Achiziția face parte dintr-un program național de înzestrare a comunităților locale cu microbuze școlare. Este una dintre prioritățile Executivului și ale mele, fiind o parte importanta din programul meu politic de deputat al acestui colegiu. Sunt mulțumită că, având o bună colaborare cu primarii din comune, cu Consiliul Județean, cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și alături de colega mea, doamna senator Gabriela Crețu, am realizat încă o promisiune fata de copiii vasluienilor de pe Valea Tutovei.
Până la finele anului, celelalte comune din colegiul meu vor primi microbuze școlare, conform programării MDRAP. Accesul la educație nu este o favoare, ci o obligație pe care trebuie să o asigurăm copiilor noștri de la prima zi si până în ultima zi de scoală. Fiecare leu alocat pentru o mai bună educație, pentru accesul la educație a unui copil, indiferent că se află în mediul rural sau în mediul urban, nu este o cheltuială, ci o investiție în prezentul, dar mai ales în viitorul copiilor noștri. Educația este cea mai bună zestre pe care putem să i-o dăm unui copil. Sunt mândră de această realizare și am încrederea că satul românesc, cu oamenii săi demni și muncitori, vor continua să crească și să promoveze adevăratele valori ale României", a adăugat deputatul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu