Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost invitata lui Mihai Gâdea, joi, la ”Sinteza Zilei”, unde a vorbit despre experiența sa teribilă în fața procurorilor.
"Domnul Onea a avut două obiective cu mine. Credea că sunt plină de informații și o să îi ofer denunțuri și doi, probabil avea orgolii personale. Mi s-au cerut foarte multe nume pentru denunțuri. De la colegi, lideri politici, prieteni, nu aș vrea să îi sperii. Am sesizat Inspecția Judiciară, cred că a apărut și în spațiul public acel memoriu. În general, cei pe care trebuia să îi denunț erau oameni politici. Domnul Onea mi-a făcut o percheziție informatică, știa foarte bine în ce cercuri mă învârt eu. Elena Udrea, Traian Băsescu, Liviu Dragnea, Victor Ponta, Sebastian Ghiță, Vlad Stoica, colegi de-ai mei. Încerca să creeze o poveste cu fiecare în parte. Voia să vadă dacă avem cunoștințe comune pe care să le poată strânge cu ușa, să facem denunțuri comune. Denunțurile se fac de obicei cu două persoane, apropiate altor persoane", a precizat Ana Maria Pătru, citată de Antena 3.
I s-au pus două denunțuri în față
"Retrăiesc și acum acele momente. Toate lucrurile s-au întâmplat într-un mod abuziv. Să o luăm etapizat. A venit fosta mea prietenă la mine, cablată ca un robot. Ea era denunțătoarea, dar nu știam. Am mers la DNA, la domnul procuror Onea. Înregistrarea făcută nu este la dosar. Proba nu a fost depusă la dosar. Aveam mandat de filaj, tot tacâmul. Este foarte interesant că după discuțiile mele cu Lucian Onea mi-am dat seama că are foarte multe date despre mine și, dacă m-a urmărit, a făcut-o cu mult timp înainte să am dosar la DNA. A reieșit foarte clar că știa ce fac eu, pas cu pas. Doamna Socol vine cablată, încearcă să mă provoace, eu am cerut proba în instanță, sper să fie aprobată.
[citeste si]
La două zile, la șase dimineața, m-am trezit la ușă cu lume multă, presă, mi-au spus că au mandat de percheziție. După ore întregi mi-au spus că trebuie să merg la DNA Ploiești. Acesta fost primul pas. La DNA mi s-au pus două denunțuri în față, a fost un șoc. Am văzut că tocmai ea făcuse un denunț și un fost prieten. Le explic că nu este nimic adevărat, una erau problemele mele din viața privată, dar de aici până la a ți se arunca în spate fapte penale... Am plâns, le-am spus că nu este adevărat, eram stupefiată. Avocata mea a spus că degeaba, te vor reține", a spus Ana Maria Pătru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News