Arbitrajul partidei de fotbal U Cluj - Dinamo București, disputată sâmbătă, i-a produs președintelui echipei clujene, Ana Maria Prodan, o ”frustrare incredibilă”, după ce Teodor Crăciunescu, ”penibil de la cap la coadă", a validat un gol al echipei oaspete marcat din ofsaid.
Preşedintele Universităţii Cluj, Ana Maria Prodan, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Dinamo, scor 1-2, că ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seară a fost "furăciune pe faţă", iar astfel de greșeli, repetate meci de meci, sunt demoralizatoare.
".Am simțit o frustrare incredibilă! Este viciere de rezultat, este furăciune pe faţă. Alte trei puncte luate și ne mirăm de ce lumea pleacă din fotbal, de ce vrem arbitri străini. Pentru că se întâmplă astfel de lucruri. Acești oameni își bat joc de munca unei echipe. Crăciunescu se duce acasă, vorbește cu tatăl lui şi va avea probabil data viitoare meciul cel mai bun. Arbitrii români atâta pot. O asemenea bătaie de joc repetată meci de meci... Nu este primul meci unde Teo greşeşte, ar trebui să se retragă. Penibil de la cap la coadă Crăciunescu. A făcut zob întregul meci. Secundă de secundă dacă ţi se taie aripile nici nu-ţi mai vine să joci fotbal", a declarat Ana Maria Prodan la Digi Sport.
Formaţia Dinamo Bucureşti a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a IX-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de V. Dinu '8 (penalti), respectiv Dãnciulescu '23 (penalti) şi Curtean '62
Partida a fost arbitrată de o brigadă formată din Teodor Crăciunescu (central), Ovidiu Artene şi Sebastian Stoianov (asistenţi).
În clasamentul Ligii I, Dinamo București se află pe locul cinci, iar U Cluj este pe locul 10.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu