Ana Voicu a fost numită de preşedintele Klaus Iohannis noul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Uruguay, cu reşedinţa la Montevideo.
Nu este, însă, prima experienţă peste ocean a Excelenţei Sale, Ana Voicu. În 2001, aceasta lucra pentru prima dată într-o ambasadă, ca secretar consilier la Ambasada României de la Madrid, poziţie pe care a ocupat-o până în 2004, când a fost avansată la gradul de prim colaborator.
Între 2006 şi 2008, aceasta a fost director general la Direcţia Generală Uniunea Europeană. Din 2009, a lucrat, timp de doi ani, ca Ministru Consilier la Direcţia Orientul Mijlociu, Africa şi America Latină.
În 2011 a fost numită Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite Mexicane, Republica Costa Rica, Republica Guatemala, Republica Honduras, Republica Nicaragua şi Republica El Salvador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News