Cei interesaţi să vină în luna mai la Sibiu, cu prilejul Summitului UE, dar şi la Summitul Partidului Popular European sau la Summitul Tineretului nu mai găsesc locuri de cazare libere decât în judeţul învecinat, Alba.
În Sibiu sunt rezervate toate hotelurile şi pensiunile din municipiul reşedinţă de judeţ şi din localităţile învecinate, potrivit primarului Astrid Fodor.
'Sigur este o problemă, pentru că normal oraşul nu are atâtea locuri de cazare la câte solicitări sunt. Eu ştiu spre exemplu că pentru Summitul Tineretului care are loc în data de 8 mai, cazare nu s-a mai găsit la Sibiu şi tinerii participanţi care vin din toate ţările Europei de Vest s-au cazat la hotelul de la Alba Iulia şi vin cu autocarele la Sibiu', a declarat primarul Sibiului, Astrid Fodor, marţi, într-o conferinţă de presă.
Potrivit sursei citate, în data de 28 martie va avea loc la Sibiu o şedinţă cu reprezentanţi ai delegaţiilor din ţările UE, care urmează să sosească în luna mai la Sibiu. 'În 28 martie vin antemergătorii tuturor statelor şi atunci şi după aceea se va trage linie. (...) Vin şi vizionează spaţiile, locaţiile şi trag o concluzie', a explicat Astrid Fodor.
Partidul Popular European (PPE) va organiza un summit la Sibiu în 2019, înainte de data de 9 mai, când este programat primul summit european în oraş, a anunţat încă din noiembrie 2018, purtătorul de cuvânt al PPE, eurodeputatul Siegfried Mureşan. În 9 mai 2019, Sibiul va fi, pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să se reunească şefii de stat şi de guvern din UE la primul summit european de după Brexit.
Conform Ministerului Afacerilor Externe, Summitul din 9 mai 2019, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019 - 2024, va reuni la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători.
Citește și:
Iohannis, decrete semnate privind aprobarea unor Ordonanțe de Urgență
Ora de vară - Se schimbă sau nu? Vot în Comisie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu