ANAF anunță controale de amploare

Agenţii economici care nu au depus cereri pentru obţinerea noilor atestate pentru desfăşurarea activităţii de distribuţie şi comercializare în sistem angro/en detail de produse energetice, de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat vor face obiectul unor verificări ale inspectorilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Vămilor. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Vămilor, efectuează în perioada 3.01.2017 - 31.01.2017, o operaţiune de identificare şi avertizare a agenţilor economici asupra consecinţelor nedepunerii, până la data de 15.02.2017, a cererilor pentru obţinerea noilor atestate pentru comercializare şi distribuţie în sistem angro/en detail de produse energetice, băuturi alcoolice şi tutun prelucrat. Astfel, cei ce deţin atestate pentru desfăşurarea activităţii de distribuţie şi comercializare în sistem angro/en detail de produse energetice, de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, emise anterior în baza OPANAF nr. 1849/17.06.2016 şi OPANAF nr. 1850/17.06.2016, şi care nu au depus cereri pentru obţinerea noilor atestate, vor face obiectul unor verificări. Scopul acestei acţiuni este de a informa operatorii economici despre noile prevederi legale, dar şi de a preîntâmpina desfăşurarea activităţii de distribuţie şi comercializare în sistem angro/en detail de produse energetice şi/sau distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, fără deţinerea unui atestat", anunţă ANAF, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES. 

Instituţia reaminteşte că, începând cu 15 februarie 2017, atestatele emise anterior, conform prevederilor legale de la acea vreme, nu mai sunt valide, iar desfăşurarea activităţilor respective poate constitui, după caz, infracţiune sau contravenţie, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel