ANAF, venituri mai mari cu 21,1% in iunie 2019, faţă de iunie 2018

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat în iunie venituri bugetare în sumă de 23,1 miliarde de lei, cu 4 miliarde de lei (+21,1%) mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut, îndeplinindu-se astfel programul de colectare stabilit prin legile bugetare anuale.

Alegeri prezidentiale 2024

"În luna iunie a.c., Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a colectat venituri bugetare în sumă de 23,10 miliarde de lei şi s-a îndeplinit programul de colectare stabilit prin legile bugetare anuale, respectiv Legea bugetului de stat nr. 50/2019 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 47/2019", se arată într-un comunicat al ANAF, remis luni AGERPRES.

În acelaşi timp, s-a restituit contribuabililor TVA în cuantum de 1,2 miliarde de lei în luna iunie, iar în semestrul I 2019 TVA restituită a totalizat 9,2 miliarde de lei - cu 395,37 milioane de lei în plus faţă de perioada similară a anului 2018.

"Obiectivul ANAF este de a asigura veniturile statului prin creşterea gradului de colectare, iar printre priorităţi se numără rambursarea sumelor cuvenite din TVA, necesare dezvoltării activităţii mediului de afaceri", precizează instituţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel