Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a declarat că România va intra în recesiune statistică la finalul acestei luni. Lucian Isar, analist economic, susţine că acest termen "recesiune statistică" este unul utilizat pentru a atenua impactul asupra populaţiei, pentru că, în confomitate cu normele economice, România este în recesiune.
"Recesiunea statistică este o păcăleală. O tot dau statistică ca să evite impactul asupra populaţiei, dar conform tuturor indicatorilor România intră în recesiune. Recesiunea înseamnă două semestre consecutive de descreştere economică, iar noi exact asta avem. Dacă şi-au asumat creşterea de anul trecut, ar trebui să îşi asume şi descreşterea de anul acesta", a declarat Lucian Isar pentru DeCe News.
Adrian Vasilescu de la BNR susţine acest termen de recesiune statistică, dar în acelaşi timp enunţă şi definiţia clasică a recesiunii. "România nu are cum să nu intre într-o recesiune statistic, declarată la 31 martie, adică peste câteva zile. De fapt, nu chiar peste câteva zile, că aşa e în jocul statisticii, cifrele vin mai târziu. Probabil că în aprilie, pe la jumătatea lunii aprilie, o să ştim exact dacă la 31 martie România a intrat în recesiune sau nu. Dar, atenţie, va fi o recesiune statistică!", a spus Vasilescu.
În aceste zile Guvernul analizează creşterea salariilor bugetarilor, pentru a le aduce la nivelul de dinaintea tăierilor. Vasilescu susţine că o astfel de creştere ar fi un şoc destul de puternic pentru economie. "Cred că nu ar putea bugetul ţării dintr-odată să suporte două şocuri. Cât priveşte un singur şoc, cel al reîntregirii salariilor pentru bugetari, înţeleg de la autorităţile care au prerogative în această privinţă, că ar exista resurse", a explicat Vasilescu.
Citeşte şi:
Guvern: Majorarea salariilor, efect direct asupra consumului
Șeful BRD: Într-o lume perfectă, Isărescu are dreptate, dar această lume nu este perfectă
Bugetarii vor avea salarii mai mari din iunie. Guvernul va decide procentul de majorare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu