Analiză: Juncker și-a pus aliații în posturi economice cheie. Palmă grea pentru Ungaria lui Orban

Popularii europeni conduși de Angela Merkel au primit cele mai importante posturi economice, tablou care ar putea indica politica economică a noului Executiv european. Contraponderea este reprezentantă de Pierre Moscovici, social-democratul francez însărcinat cu portofoliului Afacerilor Economice și Financiare. 

O primă concluzie de altă natură: toate organigramele provizorii scurse în presă (probabil de apropiații lui Juncker) au fost departe de adevăr. Chiar și varianta publicată cu o seară înainte de Reuters e plină de inadvertențe, deși e greu de crezut că ultimele ajustări s-au făcut cu o seară înainte de anunțul oficial. 

În conferința de presă susținută miercuri, Juncker a renunțat repede la engleza deficitară pentru a expune prioritățile noii sale echipe într-o franceză clară. El a subliniat că peste jumătate dintre comisari au un "background" economic și financiar solid și că 5 membri ai noului Executiv european au fost premieri în țările lor. 

Comisia Europeană condusă de Juncker include 14 comisari din PPE, 8 social-democrați, 5 liberali și un conservator. 

Bulgaria are un vicepreședinte

Juncker l-a descris pe pe Frans Timmermans ca fiind "mâna sa dreaptă", olandezul urmând să ocupe funcția de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene și să preia frâiele Executivului în lipsa luxemburghezului. Fostul șef al diplomației Olandeze va administra relațiile dintre instituțiile europene, chestiunile privind statul de drept și drepturile fundamentale. De altfel, Juncker a insistat că adjuncții săi vor avea puteri sporite pentru a crea o structură de putere mai puțin centralizată.

Grupul celor șase vicepreședinți include ceea ce presa britanică a numit "cvartetul" aliaților lui Merkel, format din foștii premieri ai Finlandei, Letoniei, Estoniei și Sloveniei. Cei patru vicepreședinți sunt considerați promotori ai austerității, iar doi sunt creștin-democrați, familia politică a cancelarului german.

Ca o recunoaștere pentru profesionalismul cu care a gestionat în Comisia trecută portofoliul Ajutorului Umanitar, reprezentanta Bulgariei, Kristalina Georgieva, a primit funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene, urmând să administreze Bugetul și Resursele Umane.

Cel mai fervent opozant al federalistului Jean-Claude Juncker, premierul britanic David Cameron, a bifat și el o mică victorie. Propunerea britanicilor, Lord Hill of Oareford, nu a primit portofoliul speculat în presă, al Schimbărilor Climatice, ci un post considerat mai semnificativ: Stabilitate Financiară și Servicii Financiare. Funcția primită de Jonathan Hill este o veste  bună pentru Cameron, care se temea că va fi pedepsit pentru eforturile sale de a bloca numirea luxemburghezului la șefia Comisiei Europene.

Ungaria, sancționată?

Juncker a ținut să precizeze că nu există portofolii mai slabe și mai puternice, toate fiind egale ca importanță. "Pedeapsă" poate fi considerat un cuvânt exagerat, însă pare evident că numirile au trimis și un semnal politic. Cel puțin în cazul Ungariei. Maghiarul Tibor Navracsics se va ocupa de Educație, Cultură, Tineret și Cetățenie. 

Puțini sunt optimiștii incurabili care încă mai sperau ca Ungaria să primească un portofoliu mai proeminent după toate fricțiunie dintre guvernului lui Viktor Orban și Bruxellesul. Orban a fost criticat dur pentru reforma constituțională, s-a luat de piept cu fostul comisar european pentru Justiție, Viviane Reding, iar ultimele sale discursuri merg împotriva valorilor fundamentale promovate de Bruxelles.

Numele și portofoliile noilor comisari europeni:

Vera Jourova (Cehia) - Justiție, Consum și Egalitate de Gen

Gunther Oettinger (Germania) - Economie Digitală și Societate

Pierre Moscovici (Franța) - Afaceri Economice și Financiare, Taxe

Marianne Thyssen (Belgia) - Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale

Corina Crețu (România) - Politică Regională

Johannes Hahn (Austria) - Politică de vecinătate și negocieri pentru extindere

Dimitris Avermaopoulos (Grecia) - Migrație și Afaceri Interne

Vyentis Andriukaitis (Lituania) - Sănătate şi Siguranţă Alimentară

Jonathan Hill (Marea Britanie) - Stabilitate financiară, Servicii Financiare

Elzbieta Biekowska (Polonia) - Piața Internă, Industrie și Antreprenoriat

Miguel Arias Canete (Spania) - Energie și Schimbări Climatice

Neven Mimica (Croația) - Cooperare Internațională și Dezvoltare

Margrethe Vestager (Danemarca) - Competiție

Maros Sefcovic (Slovacia) - Transporturi

Cecilia Malmstrom (Suedia) - Comerț

Karmenu Vella (Malta) - Mediu, Afaceri Maritime și Pescuit

Tibor Navracsics (Ungaria) - Educație, Cultură, Tineret și Cetățenie

Carlos Moedas (Portugalia) - Cercetare, Știință și Inovație

Phul Hogan (Irlanda) - Agricultură și Dezvoltare Rurală

Christas Styliandes (Cipru) - Ajutor umanitar

Prim-vicepreședinte: Frans Timmermans (Olanda) - Relații inter-instituționale și drepturi fundamentale

Vicepreședinți:

Federica Mogherini (Italia) - Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate

Kristalina Georgieva (Bulgaria) - Buget și Resurse Umane

Alenka Bratusek (Slovenia) - Uniune Energetică

Jyrki Katainen (Finlanda) - Locuri de muncă, creștere, investiții și competiție

Valdis Dombrovskis (Letonia) - Euro și Dialogul Social

Andrus Ansip (Estonia) - Piață unică digitală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel