Sâmbătă, 25 februarie, actriţa Anamaria Marinca se alătură grupului de cineaşti care, ca parte a programului ,,Craft on Film” („Filmul ca măistrie”), derulat de EUNIC Londra, va pune în evidență abilităţile tehnice, adesea neobservate dar cruciale, care fac posibil filmul ca operă de artă.
Desfăşurat într-unul din cele mai importante spaţii culturale londoneze, Barbican Centre, programul cuprinde masterclass-uri, discuții cu actori, regizori, operatori, monteuri, scenografi, dar și proiecții de film.
Anamaria Marinca, câștigătoare a premiului Bafta, va vorbi despre arta actorului de film pe care o va fi ilustra prin celebrul ,,4 luni, 3 săptămâni şi două zile” al lui Cristian Mungiu, film care a și lansat-o, dar și prin alte experiențe cinematografice proprii, oferite de o deosebită carieră internațională.
,,Craft on Film”, desfășurat între 22 și 28 februarie, este inițiat și coordonat de Institutului Goethe din Londra în parteneriat cu ICR Londra și alte opt institute culturale din capitala britanică și urmărește să celebreze componenta tehnică și de măiestrie pe care se bazează orice reușită artistică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News