Anamaria Prodan, cu PISTOLUL pe masă. A rupt tăcerea. "Care se apropie, vedem…"

Anamaria Prodan a povestit un episod din urmă cu câțiva ani. Cum a ajuns să scoată arma pe masă.

Anamaria Prodan a povestit o întâmplare incredibilă de pe vremea când era în conducerea echipei Universitatea Cluj, atunci când umbla cu pistolul după ea și cum a decurs o întâlnire cu suporterii care au dat buzna la ea în birou. 

A discutat cu ei cu pistolul pe masă

„Cu mine nu au avut curaj nici măcar să vină foarte aproape de mine. Am avut niște episoade la Cluj… au fost spectaculoase! Aveam permis de port armă și stăteam cu pistolul pe masă. Ia întreabă-i! Le-am zis "Care se apropie, vedem…". Au venit peste mine în birou. 200 erau. Aveam un birou de trei ori cât studioul și au venit pentru că au făcut acel marș de 5-6 mii de oameni să plec din oraș, deci și acolo am făcut istorie. Am scos pistolul pe masă.

Când au deschis ușa și au intrat câtă frunză și câtă iarbă… le era frică tuturor să cheme poliția. Am intrebat cine e șeful și i-am zis să se așeze în fața mea și vorbim, dacă avem de discutat ceva. Care se apropie, e problemă mare cu mine. A fost spectacol! Am predat pistolul de frică, să nu cumva să mă enervez vreodată să fac vreo nefăcută”, a povestit Anamaria Prodan, pentru ProSport Live.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel