Anca Alungulesei, terapeut în nutriție: Sfaturi de bază în Psiho-Dietă

Anca Alungulesei, terapeut în nutriție: “Mintea ne slăbește, mintea ne îngrașă!”
Anca Alungulesei, terapeut în nutriție: “Mintea ne slăbește, mintea ne îngrașă!”

După o perioadă de excese alimentare, Anca Alungulesei, terapeut în nutriție și creatoarea Psiho-Dietei, avertizează asupra faptului că nu farfuria cu mâncare, ci mintea este ”capul răutăților” atunci când vine vorba despre îngrășat sau despre încercarea de a reveni la cea mai bună formă fizică.

Alegeri prezidentiale 2024

Prețul relaxării de sărbători se vede, de cele mai multe ori, pe cântar, însă calculul care a condus către el se realizează de fapt, potrivit experților, la nivel mental: ”În subconștient, excesele alimentare făcute de sărbători au însemnat, de fapt, sărbătorirea supraviețuirii noastre. Neuroștiința creierului ne învață faptul că această modalitate de acțiune este normală, deoarece sarcina principală a creierului nostru este să asigure supraviețuirea (prin orice mijloc), să ne conducă spre plăcere și să ne ferească de durere. Iar mâncarea este cea care bifează toate aceste 3 caracteristici: ne asigură supraviețuirea, ne oferă plăcere și recompensă (prin eliberarea dopaminei) și ne ferește de durere (emoțională).”, explică terapeutul în nutriție.  

Anca Alungulesei a elaborat un set de recomandări pentru cei care vor să combată efectele exceselor alimentare din perioada sărbătorilor și a putea reveni la cea mai bună formă fizică și mentală: ”Recomandarea mea principală pentru toți cei care vor să revină la un stil de viață sănătos este să ofere o însemnătate acestei reveniri pentru a avea rezultatele dorite.

Pe lângă asta, aș lista câteva sfaturi de bază în Psiho-Dietă care s-au dovedit a fi cele mai eficiente în timp:

- Să vedem sărbătorile ca pe niște momente „punctuale” din viața noastră, nu ca pe niște momente hotărâtoare și decisive. Până la urmă este vorba despre exercitarea puterii personale de a alege. Când s-au încheiat sărbătorile, spui punct și o iei de la capăt. Îti reiei stilul de viață în care te aflai înainte. Faptul că ai mâncat orice și oricât timp de câteva zile nu ar trebui să te trimită în scenariul negativ în care să-ti vină idei de tipul: „Gata, dacă tot am mâncat de toate de sărbători, acum mănânc și după” sau „Am stricat ceea începusem înainte de sărbători, deci nu mai are rost să mai continui”.

- Relaxează-te și nu trimite mesaje auto-sabotoare către creier, de tipul: „Am stricat „dieta”, „Nu mai reușesc să o reiau” sau „M-am îngrășat și sigur nu mai am nicio șansă să slăbesc”. Creierul emoțional, adică sistemul limbic, este o comandă centrală pentru greutate și excese comune. El include centrele de frică, recompensă și înfometare. Când acest creier este stresat, toți cei trei centri promovează supraalimentarea și creșterea în greutate. Deci, daca te îngrijorezi și te stresezi, vei obține exact rezultatul contrar. Stresul crește valoarea recompensei alimentelor, crește foamea de carbohidrați și scade rata metabolică.

- În loc să te gândesti la ceea ce „ai greșit” în perioada sărbătorilor, reformulează-ți „greșelile” si tranformă-le în oportunități de învățare

- În loc să ai regret față de trecut, gândește-te că ai ales să mănânci și că te-ai simțit bine. Iar acum, după ce au trecut sărbătorile, alegerea ta va fi cu totul alta.

- Pune în aplicare măsuri preventive ca să te comporți într-un mod nou, slăbind astfel circuitele neuronale:  fă curat în frigider, în cămară, în dulapul cu dulciuri.

- Gândește-te că și corpul tău, după o perioadă aglomerată, are nevoie de odihnă. Înlocuiește tentațiile din frigider cu alimente sănătoase, care te pot sprijini în reluarea procesului de reintrare în flux cu ușurință: alege pește, legume, verdețuri și grăsimi sănătoase și scade cantitatea de carbohidrați (pâine, paste, orez, cartofi și dulciuri).

- Introdu zilnic alimente probiotice care ajută la hrănirea bacteriilor ce formează microbiomul intestinal (varza murată, kimchi, iaurt, chefir, kombucha ceai). Aceste tipuri de alimente te pot spijini și în scăderea poftelor de dulciuri. 

- Integrează postul intermitent în practica alimentară zilnică. Concentrează-ți toate mesele într-o fereastră alimentară de 8 ore pe zi, iar restul de ore poți bea doar lichide (apă, ceai, cafea, supe clare). Făcând lucrurile în acest fel, îi oferi timp organismului să vindece și să repare în loc să digere non-stop. Mai mult decât atât, acest intrument te poate ajuta în scăderea poftelor de carbohidrați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel