Urmărește emisiunea live


Anca Dragu: România va continua să ofere sprijin și protecție refugiaților

Anca Dragu: România va continua să ofere sprijin și protecție refugiaților
Anca Dragu: România va continua să ofere sprijin și protecție refugiaților

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a evidenţiat, în întâlnirea cu Reprezentantul în România al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), Nisreen Rubaian, că ţara noastră va continua să ofere sprijin şi protecţie refugiaţilor, conform normelor internaţionale în materie.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unui comunicat al Senatului transmis joi Agerpres, în cadrul întâlnirii desfăşurate marţi au fost abordate aspecte referitoare la mandatul şi activităţile UNHCR în România şi a fost evidenţiată contribuţia României la eforturile de solidaritate europeană şi globală având ca scop protecţia refugiaţilor.

Anca Dragu şi-a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant acordat de UNHCR în dezvoltarea legislaţiei naţionale privind azilul şi migraţia, în pregătirea personalului cu atribuţii în domeniu şi în asigurarea bunei funcţionari a centrelor regionale pentru solicitanţii de azil aflate în România. A fost menţionată, în mod special, activitatea Centrului de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara, prima instituţie de acest tip din lume, înfiinţată pe baza acordului tripartit dintre Guvernul României, UNHCR şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).

„Oficialul român a subliniat că România va continua să ofere sprijin şi protecţie refugiaţilor, conform normelor internaţionale în materie, acţionând în acest scop din tripla sa postură, de donator emergent de asistenţă pentru dezvoltare, de stat de relocare şi de promotor consecvent al agendei umanitare. În acest sens, a evocat implicarea activă a României, la nivel european, în efortul de relocare intra-UE şi de relocare externă şi a amintit că, în contextul crizei pandemice, care accentuează semnificativ vulnerabilitatea refugiaţilor, persoanele care au nevoie de protecţie internaţională sau asistenţă umanitară sunt exceptate de la interdicţia de intrare pe teritoriul ţării noastre, aplicabilă cetăţenilor străini şi apatrizi", se arată în comunicat.

UNHCR a mulțumit României pentru asistența acordată refugiaților


Remarcând nivelul deosebit al cooperării cu România, reprezentantul UNHCR a mulţumit autorităţilor române pentru asistenţa acordată refugiaţilor, chiar şi în condiţiile dificile ale crizei sanitare, a precizat că UNHCR acorda prioritate colaborării cu parlamentele şi şi-a manifestat dorinţa de consolidare a relaţiei instituţionale dintre UNHCR şi Senatul României.

Anca Dragu a subliniat interesul României de a dezvolta în continuare relaţia cu UNHCR, inclusiv la nivel parlamentar, prin implicarea comisiilor de specialitate, arătând că dialogul, consultările, dezbaterile tematice şi alte activităţi organizate la acest nivel pot contribui la consolidarea cadrului strategic şi legislativ naţional în domeniu, dar şi la o mai buna informare a cetăţenilor cu privire la situaţia refugiaţilor şi provocările cu care aceştia se confruntă.

Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a fost înfiinţat în 1950, de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în scopul de a coordona operaţiuni internaţionale pentru protecţia refugiaţilor. UNHCR acţionează pentru: asigurarea unor proceduri de azil echitabile şi eficiente şi a unor condiţii decente de primire pentru solicitanţii de azil. Echipele UNHCR îşi desfăşoară activitatea în 135 de ţări, acordând asistenţa de specialitate în domeniile juridic, administrativ, sanitar etc., informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel