Despre viața Rodicăi Mitu, redactor-șef adjunct DC News, s-ar putea scrie un roman. Sau mai multe dacă viața nu ei nu s-ar fi terminat la 32 de ani.
Rodica Mitu a fost un exemplu de putere. Deși a trăit toată viața într-un scaun cu rotile, a fost „mai” independentă decât oricine. Și cumva, din „mașina” ei cu două roți subțiri, în cei 32 de ani, a trăit mai intens decât o pot face alții într-o viață de om.
Scriitorul Flaviu Predescu, realizatorul emisiunii „De ce citim” de pe DC News și DC News TV, l-a avut invitat pe Tudor Curtifan, redactor-șef DefenseRomania, unde au vorbit despre omul, jurnalista și poeta Rodica Mitu.
În cadrul emisiunii, Anca Murgoci, redactor-șef DC News, a avut o intervenție în care a spus cum a aflat că Rodica Mitu nu mai este. De fapt, este un editorial pe care Anca Murgoci îl scrisese imediat ce a murit prietena și colega ei, dar pe care nu-l publicase:
Printr-un mesaj de la mama ei. Eram la muncă marți seară și, undeva pe la ora 22.30, mi-a scris mama ei: „m-au sunat de la spital”. Și s-a oprit. În momentul acela, adică în cinci secunde, până mi-a mai scris un rând, m-au trecut toate gândurile: „S-a trezit din comă. Asta urmează să îmi scrie”. Așa mă gândisem. Apoi, mama ei mi-a scris: „Rodi”. Și iar s-a oprit. Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare. Mama ei a continuat: „Nu mai este”. Am început să plâng. Prima persoană din DC News pe care am sunat-o să-i zic că Rodi nu mai este, nici nu observasem că a răspuns, mi-a zis: „Nu îmi spune că îmi dai vestea”. Și n-am mai putut să zic decât: „da”. Și cam aia a fost în timp ce ni se înecau restul cuvintelor.
Din păcate, am simțit de mai mult timp că nu va mai fi, de la începutul lunii ianuarie. Dar speram. Atâta timp cât o vedeam pe mama ei cu câtă dârznie crede în șansa Rodicăi și cum spune: „fata mea este foarte puternică”, nu puteam să nu cred că există speranță. Și cumva, mă obișnuisem cu gândul că o vom pierde, dar până nu am primul mesajul din acea marți seară, am zis că poate minunile există. Pentru că, da, știam cât de puternică este Rodica, dar uneori Dumnezeu are alte planuri, planuri pe care noi nu avem cum să le înțelegem. Adică avem cum să le înțelegem, dar nu am ajuns atât de înțelepți încât să o facem. Nu putem fi peste Dumnezeu, deși uneori ne-am dori, mai ales când nu avem decât perspectiva vieții de aici, mai ales când este vorba de a ne păstra în viața persoanele dragi.
Rodica era un soare. Rodica era o poezie. Dar dincolo de aceste cuvinte care sunt clișee, Rodica era terapie. Până să-l cunosc pe Vasile Ioana și să-i zic tot ce îmi trece prin cap, Rodica era omul căruia puteam să-i zic orice. Și știam că orice i-aș zice, va rămâne acolo. Exact ce ziceam. Că nu degeaba l-am adus în discuție pe preotul Vasile Ioana. Cu Rodica te simțeai ca la spovedanie. Te asculta, dar nu te judeca niciodată. Te făcea să te iubești cu tot cu greșelile tale, te făcea să înțelegi că și greșelile sunt parte din viață. „Și ce dacă ai făcut ceva prost sau rău? Tu ești cea mai bună persoană din lume”, cam așa îmi spunea. Și nu eram și nici nu am fost cea mai bună persoană din lume. Nici cu ea, nici cu alții, era doar părerea ei.
Vedeți, în cadrul emisiunii, ce au zis despre Rodica Mitu și Loredana Iriciuc, redactor Știridiaspora.ro, scriitorul Flaviu George Predescu, jurnalistul Tudor Curtifan, redactor-șef DefenseRomania și ziaristul Alex Vlădescu, realizatorul emisiunii „D`Economic News” de la DC News, DC News TV și DC Business:
În 2009 a absolvit Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia.
În 2012, Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității „Ovidius Constanța”.
Și, între 2012-2015 ascultă glasul inimii și urmează Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice, specializarea Jurnalism, din cadrul Universității „Andrei Șaguna” din Constanța.
- Șefă de promoție, a fost aplaudată îndelung de profesori, prieteni și colegi. În condițiile în care la vârsta de 3 ani a fost diagnosticată cu amiotrofie spinală. Din acel moment s-a deplasat numai într-un scaun cu rotile.
- s-a ghidat după principiul jungian „Nu sunt ceea ce mi se întâmplă, ci ceea ce aleg să devin.”
- A obținut premiul I la Sesiunea de Comunicări Științifice a studenților și masteranzilor, ediția a XXIII-a, cu lucrarea: Jurnalismul independent o alternativă în mass media”
- Povestea scrisă de ea și numită „Într-o oră” a fost cuprinsă în cartea „Ficțiuni reale”, editată de Florin Piersic jr., la Humanitas.
- între 2014-2017 a lucrat la Ziua de Constanța
- iar din 2017- până în 2023 la DC News, unde a deținut funcția de redactor-șef adjunct
- La 31 ianuarie 2023, în preajma vârstei cristice, Rodica Mitu se stinge din viață, la Constanța
- În martie 2023 vede lumina tiparului volumul postum de poezii și însemnări „Dator cu o moarte”. Acesta se găsește gratuit și poate fi descărcat în format PDF, în online: https://media.dcnews.ro/other/202303/1-dator_cu_o_moarte_rodica_mitu_90441300.pdf
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu