După mai multe zile în care nu a ieșit din casă, încă afectată de moartea lui Iurie Darie, Anca Pandrea s-a dus la biserica unde se află trupul neînsuflețit al lui Șerban Ionescu.
Anca Pandrea a fost îmbrăcată în negru și a purat pe cap o șapcă cu poza lui Iurie Darie."Spune că ar merge la înmormântarea lui Șerban, la care Iura ținea foarte mult, dar nu vrea să fie încolțită de ziariști. A ieșit acum câteva zile din casă să-și cumpere haine de doliu, dar în rest, nici nu vrea să audă de activități exterioare casei ei", a spus S.S, o apropiata a familiei Darie, pentru wowbiz.ro.
Șerban Ionescu a murit miercuri seara în jurul orei 23:30. Actorul era internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, starea lui fiind gravă.
Şerban Ionescu a mai fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din 18 septembrie până în 2 octombrie, pentru a fi supus unei proceduri chirurgicale necesare în vederea asigurării unei alimentaţii complete.
,,Această procedură era necesară şi continuă protocolul de monitorizare în cadrul suferinţei neurologice”declara atunci conducerea Spitalului Elias. Actorul suferea de scleroză laterală amiotrofică, după ce în urmă cu un an a fost diagnosticat greșit cu borelioză, o boală gravă provocată de înţepătura de căpuşă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News