Anca Pandrea a trecut printr-un episod pentru care nu are nicio explicație, chiar în noaptea de Revelion.
"Sunt 12 ani de când a plecat Iura și a fost primul an în care nu am pus masă și față de masă de sărbători cu Moș Crăciun, cum făceam în anii trecuți, pentru două persoane, pentru Iura și pentru mine, sticlă de șampanie, tacâmurile… A fost primul an în care am luat somnifer și m-am culcat. Am simțit o greutate", a declarat Anca Pandrea pentru viva.ro.
"Nu am explicație, dar nu am mai fost în stare să stau, să plâng și am pus frumos abia a doua zi față de masă, dar nu șampanie, că oricum nu aveam. Am fost nepoliticoasă, nu am invitat pe nimeni, dar, oricum, toată lumea știa "că fac doar eu cu Iura". De Revelion n-am avut puterea să plec nicăieri și nu de sănătate, că m-am simțit bine - îl mânii pe Dumnezeu… Am avut o greutate a sufletului care m-a cuprins în noaptea aceea. Așa că, în noaptea de Revelion nu am putut face nimic, cum făceam de fiecare an sau la fel când trăia Iura…", a mai spus actrița.
"De Anul Nou, nu am fost în stare să fac nimic, în afară de brad, pe care l-am făcut cu fotografiile cu mine și cu Iura și cu mama. În rest, nu am făcut nimic din ceea ce făceam de obicei. Nu știu de ce, mi-a fost sufletul mai greu. Nu am nicio explicație, am încercat să mă adun, să nu mă mai apese acești aburi de moarte și de plecare, care mi-au fost în noaptea aceea", a mărturisit Anca Pandrea.
Cum a renunțat la doliu și la fotografiile cu Iurie Darie din piept
"M-au convins două persoane să nu mai port fotografia lui Iura, să nu o mai port, să nu mai port tot timpul negru, pentru că Iura este, oricum, lângă mine. Și îl chinui în primul rând pe el. Chiar așa mi-au spus: "Îl chinuiți pe domnul Darie. Pentru că domnul Darie este la graniță, la hotar. Nu poate să treacă nici la îngeri, dar nu poate să vină nici aici, pentru că nu mai are corp. Îl chinuiți. Și, atunci, el stă pe umerii dumneavoastră. De aceea, vă îmbolnăviți atât de repede. Este bine să vă reinventați. Sunteți actrița Anca Pandrea." Așa mi s-a spus, iar eu am înțeles", a spus Anca Pandrea, pentru viva.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu