Anca Serea a vorbit, în exclusivitate, pentru Spectacola, despre vacanța din Paris, dar ne-a împărtășit și primele impresii de pe tărâmul magic Disneyland.
Anca Serea le-a făcut copiilor ei o surpriză de 1 iunie și a cumpărat bilete direct spre Disneyland. Vedeta a plecat singură, fără soțul ei, Adi Sînă, care avea de onorat câteva evenimente muzicale în India, în această perioadă. Despre cum a fost călătoria până acolo, dar și despre primele impresii lăsate de orașul iubirii, ne-a povestit chiar soția artistului, într-un interviu în exclusivitate pentru Spectacola.
"E foarte frumos, le-am făcut o surpriză, le promisesem înainte de pandemie. Am planificat această călătorie de mult și știam practic ce ne așteaptă. Sunt doar eu cu copiii aici, dar asta e normalitatea mea, mă descurc bine, pentru că îi iubesc și ei sunt foarte buni și ne înțelegem foarte bine. Sunt niște copiii foarte speciali și nu există nicio problemă. Duminică ajungem acasă. Am mai fi stat, dar Ava își dorește foarte mult să ajungă la serbarea de final de an. Noi am mai fi vrut să prelungim, să stăm câteva zile și la Viena", a declarat Anca Serea în exclusivitate pentru Spectacola.
Ca mijloc de transport, vedeta a ales trenul. Anca Serea ne-a mărturisit faptul că are mare fobie de avion și nu se urcă îl el decât în situații excepționale. În acest sens, aceasta a petrecut împreună cu copiii săi extrem de mult timp pe drum, dar cei mici nu s-au plâns nicio secundă, dezvăluie vedeta. De asemenea, nici peripețiile nu au lipsit.
"Am plecat vineri de la București, la ora 14:00 și am ajuns la ora 9:00 la Viena. Am stat o zi și jumătate și apoi încă jumătate de zi, vreo 12-13 ore până la Paris. Călătoria a fost ok, am făcut multe eforturi, dar a fost bine. Am avut multe peripeții, dar important e că suntem sănătoși. Eu am fobie de avion, nu prea zbor decât în condiții foarte speciale și nu în locații mai lungi de o oră- o oră jumătate.
Copiii și-au dorit foarte mult acest lucru și eu, la un moment dat, când am avut problemele acelea cu trenul, pentru că au fost foarte multe anulate, ne-am dat jos din tren, inițial ne-au zis că nu mai putem ajunge la Paris, am avut tot felul de aventuri de astea. Eu i-am rugat atunci, am insistat să rămânem la Munchen peste noapte, pentru că acesta e alt oraș care nouă ne place mult, dar eu au zis "Nu, nu, noi mai vrem să mai mergem". Mi s-a părut foarte amuzant. Sunt niște omuleți care știu exact ce-și doresc și cât pot să ducă. N-a fost niciun moment în care să se plângă și pentru mine e o lecție foarte importantă.", a mai mărturisit vedeta în exclusivitate pentru Spectacola.
Continuarea cititi pe Spectacola
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News