Anca Sigartău, SCANDAL pe bani publici. E cercetată PENAL. Ce ACUZAȚII i se aduc

Acrița Anca Sigartău trece prin momente cumplite.

Anca Sigartău trece prin momente dificile din cauza unor probleme cu autoritățile. Pe lângă faptul că este urmărită penal pentru că ar fi încălcat legislația privind cheltuieli din fonduri publice, mai este împlicată într-un alt proces pe latură civilă. Mai exact, municipalitatea din Bacău și Teatrul Bacovia vrea să recupereze de la actriță și de la un ONG suma de 700.000 de lei, calculată de Curtea de Conturi.

Problemele actriței au început în urmă cu aproximativ 5 ani, după ce autoritățile au ajuns la concluzia că s-ar fi depășit bugetul de 1,8 milioane de lei alocați din bungetul local pentru un festival pe care-l organiza, iar devizul a fost prezentat în Consiliul Local de către Anca Sigartău.

Prejudiciul stabilit de DNA

Dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, prejudiciul stabilit de procurorii DNA fiind de 400.000 de lei.

Astfel, ancheta a fost preluată, in rem, de procurori. Inițial, dosarul a fost clasat, însă în urma contestării decizie, magistrații a fost nevoiți să continue cercetările în acest caz, potrivit Cancan, citează ciao.ro.

„În cauză, se efectuează urmărirea penală față de un suspect sub aspectul săvârșirii infracțiunii de angajarea cheltuielilor din bugetele locale peste limita creditelor bugetare aprobate. (…) La data săvârșirii prezumtivelor fapte, suspectul îndeplinea calitatea de director general al Teatrului Municipal Bacovia”, conform reprezentanților parchetului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel