Ancelotii a explicat de ce refuză să-l trimită în teren pe Hazard: 'Sunt aici ca să câştig'

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ancelotii a explicat de ce refuză să-l trimită în teren pe Hazard, transmițând că vizează în primul rând obținerea celor 3 puncte, în fiecare meci.

'Sunt aici ca să câştig', a declarat antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, când a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, de ce se bazează rareori pe câţiva jucători ai echipei, cel mai cunoscut dintre aceştia fiind de departe belgianul Eden Hazard, relatează site-ul walfoot.be.

'Mariano, Hazard, Vallejo şi Odriozola? Mi-ar plăcea să le dau mai mult timp de joc, sunt profesionişti şi serioşi. Totuşi, eu nu sunt antrenorul personal al acestor jucători, ci al lui Real Madrid. Sunt aici ca să câştig', a spus Carlo Ancelotti.

La sfârşitul anului trecut, Ancelotti a promis că Hazard va fi utilizat mai mult în 2023, însă deocamdată lucrurile nu stau deloc astfel.

Lăsând la o parte meciul de pe 3 ianuarie de pe terenul echipei de divizia a patra Cacereno, din turul 3 al Cupei Spaniei, mijlocaşul belgian nu a mai avut o apariţie oficială în tricoul lui Real de pe 25 octombrie.

Hazard, care a împlinit luna trecută 32 de ani, avea o cotă foarte ridicată când a venit la Real de la Chelsea în vara lui 2019, însă a dezamăgit crunt la echipa din capitala Spaniei, aceasta şi în condiţiile în care a avut mai multe accidentări.

Hazard are contract cu Real până la finalul sezonului, dar ultimele declaraţii ale lui Ancelotti dau de înţeles că belgianul nu va fi revăzut prea curând pe gazon, scrie site-ul citat, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel