Antrenorul Carlo Ancelotti consideră că echipa spaniolă de fotbal Real Madrid 'poate visa' la un nou trofeu în Liga Campionilor, după ce a reuşit să se califice în semifinalele acestei competiţii, pe care a câştigat-o anul trecut pentru a 14-a oară în istoria sa.
Madrilenii s-au impus marţi seara în deplasare, cu 2-0, în faţa formaţiei engleze Chelsea Londra, pe care reuşiseră să o învingă cu acelaşi scor şi în prima manşă a sferturilor de finală din Champions League.
'În acest stadiu al sezonului, suntem foarte buni colectiv. Echipa este în top, suntem cu toţii concentraţi şi motivaţi. A fost un meci solid, mai ales din punct de vedere defensiv. Calificarea în semifinale este un mare succes, care ne permite să visăm să câştigăm o altă Ligă a Campionilor, dacă vom ajunge în finală', a declarat Ancelotti la finalul jocului de pe stadionul Stamford Bridge.
Real Madrid s-a impus la Londra prin dubla internaţionalului brazilian Rodrygo (58, 80), un jucător 'incredibil de eficient' în opinia antrenorului său.
'Poziţionarea lui este mai bună acum pe teren. Dar când are mingea, nimeni nu are ce să-l înveţe, cu nivelul său, este incredibil de eficient, chiar şi atunci când nu marchează el însuşi. Astăzi a făcut diferenţa în acest meci, cu cele două goluri ale sale, dar adevărul este că la acest club avem norocul să avem o mulţime de jucători tineri care au energie şi calitate, iar acest lucru ne dă multă speranţă pentru viitor', a mai spus Ancelotti.
Real Madrid va avea ca adversară în semifinalele Ligii Campionilor câştigătoarea duelului dintre Manchester City şi Bayern Munchen (3-0 în tur pentru englezi).
Real Madrid și AC Milan sunt primele două echipe calificate în semifinalele Champions League, după ce au trecut de Chelsea FC și SSC Napoli, scrie Agerpres.
Real Madrid, deţinătoarea trofeului, s-a calificat fără emoţii în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Chelsea cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, la Londra, în manşa secundă a sferturilor de finală, conform Agerpres
Real, care câştigase cu 2-0 şi în prima manşă, s-a impus pe Stamford Bridge prin dubla lui Rodrygo (58, 80).
Chelsea a avut un început bun de meci şi a ratat şansa de a deschiderii scorului prin Ngolo Kante (11), care a fost imprecis dintr-o poziţie ideală.
Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a avut o bară prin Rodriygo (20), apoi Luka Modric a trecut şi el pe lângă gol (32), însă Kepa Arrizabalaga a parat şutul croatului.
Prima repriză s-a încheiat cu o ocazie a londonezilor (45+1), Courtois, fost portar al echipei Chelsea, apărând providenţial mingea trimisă de Cucurella din cinci metri.
Chelsea a fost periculoasă şi în debutul reprizei secunde, dar Eder Militao a blocat şutul lui Kante (52), iar Courtois a fost la post la mingea expediată de Havertz (57).
Imediat, Real Madrid a deschis scorul (58), prin Rodrygo, la capătul unei acţiuni pe care tot el o iniţiase.
Courtois şi-a făcut din nou datoria (65), la şutul lui Enzo Fernandez, iar la poarta cealaltă Arrizabalaga (66) s-a opus la mingea trimisă de Benzema.
Real Madrid a încheiat conturile în min. 80, după o fază care a sancţionat degringolada de la Chelsea, Rodrygo înscriind simplu din pasa lui Fede Valverde.
Chelsea a ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie în toate competiţiile.
Kroos (Real) a jucat marţi seara meciul său cu numărul 150 în cupele europene.
Real Madrid o va înfrunta în penultimul act pe câştigătoarea dintre Manchester City şi Bayern Munchen (3-0 pentru echipa lui Pep Guardiola în tur). Madrilenii nu vor putea conta în primul meci pe Eder Militao, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Pe Stamford Bridge, în faţa a 39.453 spectatori, au evoluat echipele:
Chelsea: Arrizabalaga - Wesley Fofana, Thiago Silva (căpitan), Chalobah - Reece James, Kante, Enzo Fernandez (Raheem Sterling 67), M. Kovacic, Cucurella (Mudrik, 68) - Conor Gallagher (Joao Felix, 67), Havertz (Mount, 77). Antrenor: Frank Lampard.
Real Madrid: Courtois - Dani Carvajal (Nacho Fernandez, 81), Eder Militao, Alaba (Rudiger, 46), Camavinga - Modric, Fede Valverde, Toni Kroos (Ceballos, 76) - Rodrygo (Marco Asensio, 82), Benzema (căpitan; Tchouameni, 71), Vinicius Junior. Antrenor: Carlo Ancelotti.
Arbitru: Daniele Orsato (Italia).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News