Anchetă alegeri 2009. Persoanele care scapă de audierea în Parlament

Purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a făcut câteva precizări referitoare la comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009.

”În acest moment nu există niciun fel de invitație adresată domnului Iohannis de a participa la o astfel de ședință a comisiei”, a spus purtătorul de cuvânt al președintelui.

Acesta a făcut câteva precizări de ordin tehnic referitoare la modul în care acționează o astfel de comisie de anchetă.

”Reglementările parlamentare permit existența unei anchete parlamentare care își poate desfășura activitatea, fie în cadrul une comisii permanente, fie în cadrul unor comisii special realiate pentru un astfel de demers. O anchetă parlamentară însă nu poate să cerceteze o cauză, acțiune sau evenimente aflate deja pe masa unei instanțe de judecată care face de fapt obiectul unei cercetări judiciare.”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Referitor la persoanele care pot fi invitate la astfel de comisii de anchetă purtătorul de cuvânt a spus că o comisie de anchetă ”poate să invite orice persoană care lucrează în zona Guvernului sau a instituțiilor publice, însă dacă nu este vorba de o astfel de persoană, acea persoană vizată poate să refuze participarea.”

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel