Oasele din pădurea din Caracal, aflate în apropierea casei lui Gheorghe Dincă aparțin unei fete de 15-19 ani, dar nu Alexandrei, sunt informațiile preliminare pe surse transmise presei. Nu ar aparține nici Luizei. În mod sigur, vorbim însă de două victime, după cum a comunicat DIICOT la începutul săptămânii.
UPDATE: Oana Zamfir a anunțat, la Antena 3, că raportul INML a ajuns la DIICOT. Oana Zamfir a spus că ”Antena 3 deține răspunsul, suntem în aceeași situație de vinerea trecută, nu-l vom face noi public. E normal ca familiile să nu afle de la televizor, e normal să așteptăm comunicarea oficială și familiile să afle altfel decât la televizor”.
În cursul zilei de astăzi sunt așteptate rezultatele analizelor genetice de la INML asupra oaselor găsite în pădure de anchetatori în apropierea orașului casei lui Gheorghe Dincă.
Oasele n-au fost propriu-zis găsite, locul din pădure a fost indicat de Gheorghe Dincă. Inculpatul din Caracal a spus că aparțin fetei din mai, indicând-o pe Luiza. Cu toții am considerat atunci că bărbatul de 66 de ani a încurcat luna. Rezultatele inițiale nu vin însă să confirme că oasele aparțin Luizei, dar sigur sunt ale unei tinere fete alta decât Alexandra. Deci avem două victime, una în mai, alta în iulie. Luiza a dispărut în mai.
Astăzi, anchetatorii au ridicat mașinile lui Gheorghe Dincă. Trei mașini, printre care și mașina în care a răpit-o pe Alexandra, mașina a cărei imagine se regăsea și-n dosarul Luizei. Audierea lui Remus Rădoi a fost și astăzi amânată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu