Omul de afaceri din Caracal Remus Rădoi susține că suspectul Gheorghe Dincă face parte dintr-o rețea. Mai mult, informația ar fi confirmată de un angajat al DIICOT Olt.
Remus Rădoi, un om de afaceri din Caracal, a fost invitat în studioul România TV unde a vorbit despre audierile la care urmează să ia parte în ancheta lui Gheorghe Dincă.
”O să le declar anchetatorilor tot ceea ce știu, respectiv adevărul. Faptul că instituțiile statului erau informate cu cel puțin trei luni înainte și aici vobesc de DGA central, MAI și Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Magistratură cu privire la faptul că DIICOT Olt și procurorul șef al DIICOT Olt ar fi defectat un dosar în care erau peste 40 de victime. Un dosar din 2018 care s-a finalizat cu reținerea și percheziționarea domiciliilor inculpaților în aprilie 2019. În acest dosar am constatat de-a lungul colaborării mele cu DIICOT o serie întreagă de nereguli, de la faptul că nu au existat interceptări până la finele perioadei, adică până la ridicarea lor de acasă, au lipsit circa 20 de zile, nu au fost interceptări. În această rețea nu apărea numele lui Gheorghe Dincă și nu reieșea că ar avea influență cu acest grup”, a precizat Remus Rădoi în direct la România TV.
”Gheorghe Dincă făcea parte dintr-o rețea. Am informații de la un lucrător din DIICOT. Făcea parte dintr-o rețea monitorizată și care avea mai mult de lucru pe Italia și pe exterior, să zicem așa. Interesant este că mașina lui Gheorghe Dincă era înfoldariată de DIICOT încă din luna aprilie și nu a acționat. Nu a acționat, ba mai mult, în ziua cu apelul pe 112 au fost două bilanțuri în județul Olt, care, după cum știți, se transformă în chefuri care au determinat o întârziere și o deteriorare a anchetei. Domnul Alexe a participat și el și de aceea a răspuns mai târziu la telefoane. Au ajuns la Caracal foarte târziu, după ora șapte, bâjbâind”, a mai spus Remus Rădoi la România TV.
Audierea lui Remus Rădoi, programată pentru marți, la sediul Poliției Caracal, a fost reprogramată. Anchetatorii i-au comunicat bărbatului că vor reveni cu o dată când va fi întrebat despre modul în care a ajutat polițiștii când a dispărut Alexandra Măceșanu.
VEZI ȘI: Audierea lui Rădoi, în cazul Caracal, amânată
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu