A fost finalizată ancheta accidentului aviatic în care a murit magnatul Dan Petrescu.
Ancheta care vizează catastrofa aviatică de la Milano din octombrie 2021 în care milionarul Dan Petrescu a murit, alături de familia sa, a fost finalizată de autoritățile italiene.
Din cauza faptului că înregistratorul de zbor al aeronavei (LDR –Lightweight Data Recorder) nu era funcțional, ancheta a fost extrem de grea. După 3 ani, autoritățile au reușit să stabilească cauza ”cea mai probabilă” a tragediei în care 8 oameni au murit, printre care și un bebeluș.
Accidentul aviatic s-a petrecut pe 3 octombrie 2021, în apropiere de aeroportul Linat din Milano.
Avionul s-a prăbușit aproape vertical cu o viteză de 600 de kilometri/h, urmând un incendiu puternic după impact. Conform investigației, înregistratorul de zbor al aeronavei („cutia neagră”) nu era funcțional. La acest tip de aeronavă, pilotul nu era obligat să-l țină în funcțiune.
Raportul precizează că ”nu se pot stabili cu certitudine cauzele exacte ale accidentului”. Pista cea mai probabilă a raportului este că Dan Petrescu a pierdut controlul avionului.
Ancheta mai relevă faptul că decolarea ar fi fost grăbită. Este prezentat pas cu pas momentul decolării de pe aeroportul Linate, în primul rând, din audierea martorilor. Un martor a fost un pilot care a decolat la două minute după Dan Petrescu. În urma audierilor martorilor a reieșit că procedura de decolare a aeronavei Pilatus YR-PDV a fost una „foarte grăbită, ceea ce înseamnă că se grăbea să ajungă la destinație”.
Magnatul decola pentru prima dată de pe aeroportul Linat și se poate lua în considerare și faptul că nu cunoștea toate culoarele de zbor ale acestui aeroport. După ce a decolat, pilotul român a deviat de la traseul de zbor, fapt ce reiese din comunicarea cu turnul de control: „Now we deviate a little bit, sorry” – „Acum deviem puțin, scuze”. Turnul de control i-a cerut să se întoarcă pe traseul inițial.
Un alt aspect important care este arătat de anchetă este faptul că avionul era pilotat manual.
De la momentul decolării și până la prăbușire au trecut trei minute, în tot acest timp pilotul nu a transmis vreo urgență către turnul de control. Acesta aspect indică concluzia că prăbușirea nu ar fi fost produsă de o cauză tehnică. Aeronava era într-o stare foarte bună, cu reviziile la zi.
Cu privire la condițiile meteorologice, chiar dacă era o zi înnorată, nu se poate spune că vremea a contribuit la catastrofă.
În urma acestor informații, anchetatorii merg pe ”pierderea controlului avionului din partea pilotului”, cauza cea mai probabilă.
Conform anchetei, pierderea controlului, prin pierderea proceselor cognitive ale pilotului, ar fi rezultat dintr-un nivel ridicat de stres. La nivelul de stres ar fi contribuit „canalizarea atenţiei către sistemul de navigaţie, în încercarea de a recâștiga traseul corect”, iar „în acest fel aeronava ar fi intrat într-o atitudine neobișnuită”, se arată în raportul anchetatorilor.
Și alte aspecte ar mai fi contribuit la pierderea controlului, conform investigației. Acestea ar fi: necunoașterea culoarelor de zbor de pe acel aeroport, lipsa cunoștințelor în situații de criză (experiență care se poate dobândi prin pratică pe simulator), controlul manual.
Analiza ADN a ”fluidelor organice” de pe centura scaunului din dreapta relevă faptul că acolo stătea o femeie în vârsta de 65 de ani, „mama și bunica altor doi pasageri din avion”.
Este Miruna Anca Wanda Lozinschi, româncă, născută în 1956, mama lui Claire Stephanie Caroline și bunica lui Raphael – toți trei pasageri în avionul care s-a prăbușit la Milano.
În urma autopsiilor s-a stabilit că pasagerii erau vii în momentul impactului și că nu au reieșit substanțe ”de interes” în urma examenelor toxicologice.
Cu destinația Sardinia, avionul pilotat de magnatul Dan Petrescu -Pilatus PC-12, cu un singur motor, înmatriculat YR-PDV- a decolat din Milano la ora 13:04.
La ora 13:07, trei minute mai târziu, avionul s-a prăbușit. Cei opt pasageri aflați la bord nu au avut nicio șansă de supraviețuire, conform Gândul.
Persoanele care au murit în accidentul aviatic: magnatul Dan Petrescu, cel care pilot avionul; Regina Balzat, soția magnatului în vârstă de 65 de ani, născută în România, cu cetățenie franceză; Dan Ștefan Petrescu, fiul lui Dan; Julien Brossard, în vârstă de 35 de ani, prieten cu fiul magnatului; Claire Stephanie Caroline Alexandrescu, în vârstă de 33 de ani; născută în Franța, manager de publicitate; Filippo Nascimbene, soțul Carolinei în vârstă de 32 de ani; Raphael, fiul lor de un an și Miruna Anca Wanda Lozinschi, mama Carolinei Alexandrescu.
VIDEO:
???? #Milano, #aereo precipitato. Prosegue l’intervento dei #vigilidelfuoco. Da notizie assunte sarebbero state 8 le persone a bordo del velivolo, 2 membri d’equipaggio e 6 passeggeri [#3ottobre 15:15] pic.twitter.com/qngzPPDsyM
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco) October 3, 2021
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News