Anchetă la Cantacuzino. Vaccinul TOXIC ajunge pe masa Parchetului General

Procurorii au început urmărirea penală în legătură cu vaccinul antigripal toxic de la Institutul Cantacuzino. La dosar a fost trimis și raportul discutat la ultima ședință a CSAT. Ancheta vine după ce Ministerul Sănătății a sesizat cu privire la fapte penale. 

Neglijență în serviciu susține Ministerul Sănătății că s-a întâmplat la Institutul Cantacuzino. Ministerul a depus în urmă cu două săptămâni plângere penală la Parchetul ÎCCJ. Directorul aflat atunci în funcţie, Graţiela Drăghici, a acuzat presiuni asupra conducerii institutului pentru a produce cât mai repede posibil vaccinul, ceea ce ar fi dus la acest eşec. Și a dus. 400 de mii de doze de vaccin au avut în compoziție endotoxină într-o cantitate mult mai mare decât este permis. Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății susțin că eroarea ce a dus la contaminare, la sfârşitul anului trecut, a apărut din cauza presiunilor puse pe instituţie şi a timpului scurt de producție. 

Luni, va ajunge la audieri șeful Agenției Naționale a Medicamentului, Marius Savu, demis de Eugen Nicolăescu în ultimele momente în fruntea Ministerului Sănătății. DC News a prezentat, în exclusivitate, această răzbunare a lui Nicolăescu pe Savu. 

Vezi mai mult: Nicolăescu face de râs România în lume, folosind arma prostului la Cantacuzino. Cum pune în pericol siguranța pentru a-și face imagine

Totodată, Nicolăescu spunea că este posibil ca cineva să fi sabotat producţia şi a cerut public ajutorul SRI.

Decizia de a începe urmărirea penală a venit după ședința de la Cotroceni. Raportul CSAT sesizează posibile fapte de neglijență în serviciu, precum și posibile infracțiuni la adresa la adresa sănătății populației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel