Şeful Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, a declarat miercuri că au fost deficienţe în organizarea acţiunii de prindere a urmăritului general Marcel Lepa, deficienţe care ţin de IPJ Timiş.
Acesta susține că rezultatele anchetei desfăşurate la Inspectoratul Judeţean vor fi făcute publice după înmormântarea poliţistului împuşcat mortal, la sfârşitul săptămânii, pe raza localităţii Izvin.
'Trebuie să mergem pe două chestiuni principale. Prima parte a acţiunii, ce ţine de la modul în care au acţionat colegii noştri şi până când a fost împuşcat colegul nostru şi a doua parte - de la împuşcătura sa şi până la prinderea acestui criminal. Dacă legat de prima parte am spus că acţiunea poliţiştilor de la IPJ Timiş a fost deficitară şi defectuoasă, atunci ştiu de ce am spus asta. Am dispus o anchetă acolo, ancheta e în curs. Vă voi da toate detaliile la finalizarea anchetei', a precizat Ioan Buda. Partea a doua, spune chestorul, reprezintă măsurile poliţieneşti ce s-au dispus.
'Pentru prima parte avem o anchetă desfăşurată la IPJ Timiş. Ea se va finaliza şi voi veni cu toate detaliile. Noi zilnic avem în jur de 20 de urmăriţi general ce sunt reţinuţi. De la începutul anului până în prezent au fost reţinuţi 3.800 de urmăriţi general. Pentru fiecare acţiune şi pentru fiecare urmărit general noi pregătim acţiunile într-un anumit fel. Pregătirea constă în profilul acelui căutat şi modul său de acţiune.
Tocmai la acest lucru trebuiau să se gândească colegii mei. Să studieze profilul urmăritului general şi, în funcţie de aceasta, să intervină conform procedurilor', a explicat el. Şeful Poliţiei Române a menţionat că joi este înmormântarea poliţistului împuşcat la Izvin, iar după acest moment va da toate detaliile privind raportul verificărilor de la IPJ Timiş. Duminică după-amiaza, un poliţist de 43 de ani a fost împuşcat mortal, pe raza localităţii timişene Izvin, în timp ce se afla într-o misiune de prindere a unui bărbat dat în urmărire naţională.
Agresorul înarmat a fugit. Marţi, Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului Cristian Amariei, a fost capturat de poliţişti, în localitatea timişeană Remetea Mare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu