Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu s-a autosesizat şi anunţă că va începe o anchetă la Secţia ATI unde sunt pacienţii cu COVID-19.
Ancheta a fost demarată după ce un fost angajat a susţinut în presa locală, sub protecţia anonimatului, că a omorât bolnavi.
"Conducerea SCJU Sibiu s-a autosesizat şi va demara o anchetă cu privire la activitatea secţiei ATI-Covid, pentru a identifica şi remedia eventualele probleme. De la începutul pandemiei, până în prezent (08.03.2021) în cadrul secţiei ATI Covid au fost internaţi 570 de pacienţi, dintre care 152 au fost transferaţi înapoi pe secţia de provenienţă cu o evoluţie favorabilă a stării de sănătate (secţia ATI nu face externări), 397 au decedat, iar 21 sunt internaţi în prezent. Subliniem că în secţia ATI ajung pacienţii în stare foarte gravă, care necesită suport respirator", se arată în comunicatul SCJU Sibiu, citează Agerpres.
Potrivit sursei citate, "procedurile şi protocoalele privind gestionarea pandemiei sunt într-o continuă dinamică şi sunt adaptate permanent pentru a corespunde cât mai bine specificului dintr-un moment sau altul şi a asigura cele mai bune condiţii de internare şi tratament pentru pacienţi. (...) Ne dorim ca, în urma cercetărilor care vor fi realizate la nivelul spitalului şi organelor abilitate, opinia publică să cunoască adevărul".
Procurorii cercetează şi ei, dacă pacienţii cu COVID-19 sunt ucişi în Secţia ATI a Spitalului Judeţean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu