Ancheta procurorilor despre Organizația Trump a devenit de natură penală

Facebook Donald Trump (FOTO OFICIALĂ CASA ALBA - Shealah Craighead)
Facebook Donald Trump (FOTO OFICIALĂ CASA ALBA - Shealah Craighead)

Procurorul general al statului New York a anunțat că ancheta asupra Organizației Trump este de natură penală.

Conform BBC, purtătorul de cuvânt al celui mai înalt procuror al statului, Letitia James, a spus că investigația despre compania de proprietăți a fostului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, nu mai este „doar de natură civilă”.

Procurorul James i-a luat la rost afacerile președintelui republican de dinainte să își preia funcția, la începutul anului 2017. Oamenii lui Trump neagă că au încălcat în vreun fel legea și acuză că ancheta unui procuror democrat este doar răzbunare politică.

Organizația a fost informată că s-a trecut la anchetă penală

Purtătorul de cuvânt al procurorului, Fabien Levy, a spus, marți: „Am informat Organizația Trump că investigația noastră nu mai este doar de natură civilă, ca până acum. În prezent, anchetăm Organizația Trump pe probleme penale, alături de procurorul din Manhattan. Nu avem altceva de comentat”. Din declarațiile purtătorului de cuvânt nu se înțelege explicit ce a contribuit la natura penală a anchetei, ținând cont că fusese demarată pe civil. În plus, nu se înțelege dacă președintele în sine a fost implicat personal în vreo acuzație.

Ancheta civilă a fost lansată de procurorul Letitia James în Martie 2019, după ce s-au făcut acuzații că Trump a umflat artificial valoarea activelor sale în fața băncilor atunci când căuta împrumuturi și a scăzut valoarea lor atunci când era nevoie să-și reducă din taxe. Până acum, biroul procurorului a cerut documentele a patru proprietăți ale Organizației Trump care se află în Manhattan, New York, în Nordul statului New York, Chicago, Illinois și Los Angeles, California.

Și procurorul din Manhattan are propria investigație

Procurorul din Manhattan, Cyrus Vance Jr., a scris în documentele legale depuse anul trecut la tribunal că biroul său investighează „comportamente penale prelungite” ale Organizației. În documente se citează articole de ziar despre presupusa fraudă.

Tot procurorul din Manhattan a investigat și dacă înregistrările fiscale ale lui Donald Trump au fost măsluite pentru a acoperi sumele plătite pentru două femei, în 2016, pentru a nu dezvălui că au avut aventuri cu el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel