Reprezentanți ai TikTok vor fi audiați cu privire la ultimele incidente.
După intervenția europarlamentarului Dan Nica de ieri, în plenul Parlamentului European, Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) a decis să organizeze marți, 3 decembrie, o audiere oficială cu reprezentanții TikTok. Tema discuției este „Îndeplinirea obligațiilor TikTok prevăzute în Directiva Serviciilor Digitale (DSA) în contextul ultimelor evoluții”.
Despre importanța acestui demers, Dan Nica a subliniat pe contul lui: „Directiva Serviciilor Digitale obligă platformele mari să evalueze riscurile sistemice și să le gestioneze responsabil, astfel încât procesele electorale și discursul civic să fie protejate. Această audiere este un pas important spre transparență și responsabilitate, un moment în care putem spera la măsuri clare care să protejeze democrația în România și în Europa”.
Intervenția lui Dan Nica a atras atenția asupra pericolului reprezentat de ingerințele externe și manipulările din mediul digital, subliniind importanța respectării normelor europene de către platformele mari. Reacția Parlamentului European a fost promptă, iar Comisia IMCO va analiza conformitatea TikTok cu prevederile Directivei Serviciilor Digitale (DSA).
Articolul 34 din DSA prevede obligații clare pentru platformele mari, cum ar fi TikTok. Acestea trebuie să identifice și să gestioneze riscurile sistemice, inclusiv cele care afectează discursul civic, procesele electorale și securitatea publică. Conform articolului, platformele sunt obligate să efectueze periodic evaluări ale riscurilor, dar și înainte de introducerea unor funcționalități care ar putea avea un impact semnificativ.
Tema audierii, „Îndeplinirea obligațiilor TikTok prevăzute în Directiva Serviciilor Digitale (DSA) în contextul ultimelor evoluții”, reflectă îngrijorările legate de protejarea integrității proceselor democratice. Audierea va analiza măsurile luate de TikTok pentru a preveni riscurile asociate manipulărilor digitale și pentru a respecta normele europene.
Reacția rapidă la semnalul transmis de Dan Nica arată că protejarea proceselor democratice și reglementarea platformelor mari devin priorități în era digitală pentru Parlamentul European. Acest demers reprezintă un pas esențial pentru consolidarea transparenței și responsabilității în spațiul digital european.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu