EXCLUSIV  ANCOM. Culise arbitru telecom: gașca PDL, huzur pe banii posesorilor de mobil, tv sau radio

Nu există român care să nu se uite la televizor, să nu aibă telefon mobil sau radio. Dacă persoanele care se consideră păcălite în orice magazin pot apela la ANPC, mai nimeni nu știe că există o autoritate de reglementare în domeniul comunicațiilor. Taxe de mentenanță introduse pe șest, abuzuri ale unor operatori, calitatea slabă a serviciilor, toate acestea trebuiau sancționate de ANCOM. O tăcere suspectă a învăluit instituția. Situaţia din interiorul ANCOM este și mai puţin cunoscută de marele public, care nu are contact direct cu faţa nevăzută a celor care ar trebui să le apere drepturile în mediul telecom.

Un angajat ANCOM ne-a trimis o scrisoare deschisă, în care se vorbește despre ”domnia discreţionară şi luxul de care au beneficiat membrii unei găşti de dinozauri ai birocraţiei telecomului românesc. Evident că familia-PDL care a condus despotic ANCOM  (majoritatea lor  împart frecvenţele statului de vreo două decenii) nu vor să se retragă sub nicio formă (în ciuda halucinantelor salarii compensatorii primite de ei, valori la care simpli slujbaşi ai statului nici nu visează). Chiar dacă ei sunt expiraţi, căci după atâta amar de vreme sacul lor cu proiecte şi iniţiative aşteptate în piaţă este absolut gol”. Mai mult, avertizează autorul scrisorii, grupul de interese din ANCOM încearcă pe diferite canale să realizeze tranziția de la PDL-PNL la actuala Putere, astfel încât să nu se desfășoare o reformă reală în interiorul arbitrului telecom.

Iată integral scrisoarea trimisă DCNews. Intertitlurile aparțin redacției, răspunderea pentru conținut este a autorului:

Scurte consemnări către bunul meu prieten din industria telecom

Cunoaștem amândoi ce se întâmplă cu reglementatorul naţional din industria noastră, ANCOM. Au fost opt ani de haiducie a găştii cocoţate la putere în regimul autoritar PDL, iar pe finalul lor legea a fost fortaţă subtil chiar de cel care ar fi trebuit să vegheze direct la corecta ei respectare.

Acum, noul arc guvernamental a reuşit să îşi găsească timp şi pentru această instituţie, încremenită în indiferenţă şi ipocrizie. ANCOM era o instituţie muribundă, care avea nevoie urgent de un tratament puternic. Este îmbucurător faptul că, într-o primă etapă, Parlamentul a numit la ANCOM un nou tip de preşedinte, în sfârşit un specialist care vine direct din mijlocul industriei, conectat la stringentele nevoi ale furnizorilor şi la dificultăţile zilnice ale businessului.

Abia după 15 ani aleşii neamului n-au mai considerat oportun să desemneze vreun funcţionar care a excelat în lustruirea clanțelor unor înalte birouri, fără să posede ceva experienţă concretă în piaţă, la furnizori, în prima linie a asprei lupte pentru câştigarea ori păstrarea clienţilor.

ANCOM, condusă de familia PDL

Fiindcă situaţia din interiorul ANCOM este puţin cunoscută de concetăţenii care nu prea au contact direct cu faţa nevăzută a celor care ar trebui să le apere drepturile în mediul telecom, găsesc nimerit să trecem în revistă unele evenimente şi fapte. Acestea caracterizează cu elocvenţă domnia discreţionară şi luxul de care au beneficiat membrii unei găşti arogante, dinozauri ai birocraţiei telecomului românesc. Evident că familia-PDL care a condus despotic ANCOM  (majoritatea lor  împart frecvenţele statului de vreo două decenii) nu vor să se retragă sub nicio formă (în ciuda halucinantelor salarii compensatorii primite de ei, valori la care simpli slujbaşi ai statului nici nu visează). Chiar dacă ei sunt expiraţi, căci după atâta amar de vreme sacul lor cu proiecte şi iniţiative aşteptate în piaţă este absolut gol.

Unul dintre acești vătafi şi-a aranjat deja un post călduţ pe malul lacului Leman, însă ceilalţi şase depun eforturi subversive multidirecţionale de subminare a autorităţii noii conduceri a ANCOM, prin orice mijloace, dar în special folosindu-se ca şi în trecut de canalele subterane ale puterii. Cum stă bine unor machiavelici, zilele astea bat cu insistenţă la porţile partidelor ce susţin guvernul, sperând să momească vreun personaj neiniţiat şi flămând, care nu le cunoaşte suficient trecutul de fideli ai nocivului PDL.

În prima jumătate a anului au încercat să cocheteze cu partidul anti-sistem, însă când au realizat că acesta nu are capacitatea să îi reinstaleze etern pe post s-au repliat şi testează verigi mai îngăduitoare din polul puterii. Cel mai grav este că ei continuă să se comporte exact cum au făcut întreaga lor viaţă (să împroaşte cu noroi pe cei cu alte opinii, să denigreze asiduu pe cei care nu le ridică osanale şi să facă procese de intenţie celor care propun viziuni diferite), iar această conduită ar trebui să fie o primă avertizare pentru eventualii trepăduşi dispuşi la intermedieri neinspirate.

Vicepreședinții, scoși din schemă

După cum bine îţi aminteşti şi în primele zile ale anului 2009, exact înainte de desfiinţarea ANC şi înfiinţarea ‘dezinteresată’ a ANCOM, gaşca din PDL acţiona cu aceleaşi metode, combinate cu tehnica scrisorilor denigratoare spre a intoxica suficient forurile guvernamentale, fiindcă nu doreau să fie numit, nici măcar accidental, fie vreun personaj politic neagreat fie un tehnocrat apolitic. Acesta ar fi devenit martorul incomod al operațiunilor pe care plănuiau să le desfăşoare pe seama bugetului uriaş avut la dispoziţie. Au găsit un singur om de paie. Probabil că neiniţiaţii ar putea avea nelămuriri: Dacă legea prevedea încă doi vicepreşedinţi ANCOM, cum a fost posibil pe parcursul unui extra-mandat (de 6+2 ani) să nu fie ales nici măcar un singur alt profesionist, ori vreun independent din domeniu telecom, spre a fi numit ca vicepreşedinte? Eventualele lor justificări sunt evident frivole, aşa că nu se merită să te plictisesc cu astfel de amănunte.

Mă tem că puterea se va auto-faulta, căci tipul acesta de indivizi vor trăda fără nicio remuşcare orice partid în secunda în care se va pierde temporar guvernarea, fiindcă ei trebuie să fie permanent doar în poziții de înalţi funcţionari (vicepreşedinţi, directori executivi etc).

Când PNŢCD a câştigat alegerile au fost printre primii care au alergat înspre acolo, iar după ce l-au pus solid pe butici (îngropându-l definitiv), au fugit sub plapuma PD, până când şi acesta a pierdut triumfător guvernarea, dizolvându-se apoi printr-o fuziune cu PNL, ca să li se piardă urma, în speranţa că cetăţenii vor uita de fraudele şi ilegalităţile comise sub cel mai dezastruos partid de după 1989.

Șefii din umbră, venituri uriașe

În realitate, scopul lor este unul cât se poate de primitiv: trebuie să îşi conserve fantasticele privilegii şi periculoasele obiceiuri ‘perfecţionate’ în mandatul precedentului preşedinte. Din păcate, cei şase malefici şi guparea-PDL strânsă în jurul lor continuă să trăiască într-o lume paralelă. Au impresia că telecomul din România a început doar cu ei şi trebuie să se termine numai cu ei. Asta fiindcă, în realitate, în ultimii nouă ani, ANCOM a fost condus despotic din umbră de linia a doua, şi nicidecum de ultimii doi preşedinţi, care făceau doar figuraţie, pe un aşa-zis salariu de secretar de stat, în jur de o mie de euro.

Probabil că cei care frecventează grădiniţele patriei pot accepta aceste gogoşi oficiale livrate permanent publicului: că personajul principal, cel care avea întreaga răspundere asupra unei instituţii cu 600 de angajaţi, se mulţumea cu cel mai mic venit dintre toţi specialiştii din curtea lui , iar pe acest salariu a rezistat cu stoicism pentru binele patriei opt ani pe muchie, sacrificându-şi cu zâmbetul pe buze apropiaţii de binefacerile unei vieţi fără griji (chiar refuzând zeci de oferte mult mai tentante).

Cu certitudine membrii PDL îl ‘credeau’ fiindcă toţi liderii lor aveau venituri oficiale asemănătoare, iar demagogia era o linie de bază a partidului. Este comic să îţi imaginezi cum angajaţii ANCOM veneau la fostul preşedinte să solicite prime şi majorări de salariu, pe motiv că nu le mai ajung miile de euro primite lunar, iar acesta, din politeţe, le aproba, ştiind că întradevăr nici el nu se descurcă prea bine cu penibilul lui salariu oficial.

Cum se distruge o companie privată de cei care o controlează

Şi cum faptele concrete sunt argumente incontestabile îţi voi reaminti cum, prin 2012, ANCOM a sancţionat prin suspendare activitatea unui furnizor poştal care avea 560 de angajaţi (în 2015 compania mai avea doar patru angajaţi şi pierderi de un milion lei).

În februarie 2017, instanţa a dat dreptate furnizorului în procesul intentat ANCOM (‘Admite în parte acțiunea. Obligă pârâții ANCOM și Marius Cătălin Marinescu la plata către reclamantă a sumei de 129.637 lei cu titlu de despăgubiri (câștig nerealizat)’), constatându-se că ANCOM nu a respectat legea. Aşadar, ca şi în cazul altor instituţii de aplicare a legii, în mod intenţionat sau din incompetenţă, ANCOM a distrus o companie, interpretând şi aplicând eronat legea. Întrebarea mea este: De unde a avut bani preşedintele să plătească despăgubirile, căci salariul acestuia era unul modest? A reuşit cumva să se împrumute la bancă cu acel venit? Au făcut angajaţii ANCOM o mică chetă ca să îl ajute pe sărmanul preşedinte să îşi achite datoriile nemeritate? Oare ‘profesioniştii’ care au realizat controlul, determinând falimentul respectivei firme, au fost premiaţi în 2012 de conducerea ANCOM? Dar juriştii care i-au consiliat au fost felicitaţi şi ei pentru ‘reuşită’?

Înainte de a mai releva şi alte elucubrante ‘fapte de bravură’, e util să rememorăm cum şase dintre liderii ANCOM au reuşit fără mari sforţări să mai distrugă încă o instituţie publică, IGCTI. Pentru noi doi nu este nicio supriză că oamenii sunt exact aceeaşi: ei reuşesc numai împreună, fiindcă ei se susţin unii pe alţii, căci toţi au numai de câştigat din aceste combinații. Dezastrul lor ţinteşte doar resursele limitate ale statului, deci indirect bugetul ţării.

O instituție publică, distrusă ca să nu întrebe nimeni, nimic

IGR-IGC-IGCTI (1991-1997-2002) a fost o instituţie înfiinţată prin 1991, fiind multă vreme în subordinea Ministerului de resort. Abia prin 2004 devenea o instituţie publică independentă, la doi ani după ce deja ANRC fusese înfiinţată la recomandările Comisiei Europene. Invidia lor teribilă asupra succeselor obţinute prin munca susţinută a tânărului colectiv al ANRC era la cote greu de imaginat. După alegerile din toamna lui 2004, în martie 2005 la conducerea IGCTI a fost numită echipa amintită. Alţi ”profesioniști” îşi făceau deja veacul împărţind după bunul plac frecvenţe doritorilor de a deţine posturi de radio, activitate la modă printre potenţaţii vremii. Oare cum este să împarţi de unul singur timp de două decenii frecvenţele patriei, fără să te întrebe nimeni, niciodată, nimic? Evident, doar pentru că respectivul malefic este un ‘profesionist desăvârşit’, îndopat ca oricare PDL-ist numai cu ‘echidistanţă‘ şi ‘independenţă‘. Cum altfel ar putea huzuri unul ca el, în delegaţie an de an, pe malul lacului Leman câte o lună şi jumătate, pe banii statului român? Normal, contrar propriei lui voinţe, el este acolo doar în interesul ţării.

Prin 2006, indiciile rezonabile furnizate de operatorii nemultumiţi şi sesizările sosite dinspre industrie despre integritatea îndoielnică a angajaţilor şi a conducerii IGCTI exasperau pe şeful guvernului care căuta să aplaneze elegant lucrurile. Prilejul a sosit nesperat prin aprilie 2007 când, datorită fricţiunilor politice apărute ca rezultat al jocurilor PDL de a rămâne singuri la putere (prin îndepărtarea definitivă a partenerilor din PNL), IGCTI a fost desfiinţat. Atribuţiile au fost preluate în parte de ANRCTI (fostul ANRC, până în decembrie 2006), iar în parte de ANSSI (instituţie nou înfiinţată, subordonată Ministerului). Afirmaţiile prezentate oficial pe webpagina ANCOM sunt falsuri grobiene, căci nu a existat nicio fuziune şi nicio reuniune între ANRCTI şi IGCTI. Astfel, pentru orice om serios, art.5 din OUG nr.25/2007 era clar ca lacrima: ‘Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţată integral din venituri proprii, preia atribuţiile specifice în domeniul radiocomunicaţiilor, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii electronice, inclusiv din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice, exercitate de Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, care se desfiinţează.’ 

Trândăvie din spectrul radio, restul sclavi pe plantație

Apropo, oare cum se cheamă fapta de a prezenta intenţionat publicului informaţii neadevărate? Am impresia că prin mediile specializate i se zice în mod simplist ‘fals intelectual’? Din perspectiva lor sunt de înţeles, căci ei nu pot accepta evidenţele distrugerii prestigiului IGCTI, fiindcă vechii noştri colegi din industria telecom (în special cabliştii şi proprietarii de radio) ştiu foarte bine la ce ne referim. Oare cât mai trebuie aşteptat până când furnizorii şi operatorii să aibă curajul de a spune adevărul despre teroarea impusă de aceşti demolatori? Chiar s-au resemnat toţii operatorii? Chiar este mai comod să îşi rezolve problemele doar cu plicul?

Şi ca să se sesize nivelul de mitocănie din ANCOM, mai propun un scurt exemplu elocvent: din cinci în cinci ani ei sărbătoresc cu mare fast momentul de la care spectrul radio a început să fie administrat mai eficient (sic!?!). Dar uită întotdeauna să aniverseze data înfiinţării actualei lor instituţii ANRC-ANRCTI-ANC-ANCOM (2002-2006-2008-2009) ori data liberalizării pieţei telefoniei fixe. Pentru ei nu există altceva mai important decât frecvenţele, căci ei au trândăvit în lux datorită spectrului radio. Restul sunt doar sclavii de pe plantaţie, care trebuie toleraţi şi puşi în vitrină să dea bine în faţa europenilor.

Reforma, imposibilă fără schimbări de personal

În mascarada jucată zilele astea, se trec cu vederea aspecte morale semnificative, deja rezolvate la alte nivele ale administraţiei. Este general acceptat obiceiul aplicat la preşedenţia Republicii ca noul preşedinte să îşi aducă propria echipă spre a fi în măsură să îşi pună în practică proiectele şi viziunea cu care a câştigat alegerile. Rareori se mai păstrează câţiva oameni din echipa precedentului, însă majoritatea sunt dintre apropiaţii noului preşedinte. Probabil că nu întâmplător, subiectul nostru este tot o funcţie de preşedinte, al ANCOM. Respectivul este desemnat de către Parlament, care îi poate solicita inclusiv explicaţii relativ la activitatea instituţiei. Cât de moral este să îi interzici să îşi aducă lângă el o echipă în care să aibă încredere, cu care să îşi transforme proiectele în realitate? Cât de moral este să fie obligat ca să păstreze toţi şefii din vechea echipă, când noile proiectele sunt în divergenţă cu cele impuse de precedentul preşedinte? Cum îşi poate îndeplini misiunea noul preşedinte dacă i se impune o colaborare inutilă, fiind înconjurat permanent de fidelii vechiului preşedinte? Cât de ipocriţi trebuie să fie unii concetăţeni că să susţină cu fervoare aceste caraghioslâcuri? Câte resurse umane şi financiare trebuie consumate ca să demonstrezi că anumiţi oameni sunt rău-intenţionaţi ori că ai suspiciuni rezonabile că s-a încălcat legea ori că au o probitate îndoielnică şi nu doreşti să îţi asociezi numele şi reputaţia cu aceştia? Cât de moral este un act normativ care te-ar obliga la astfel de situaţii nedorite? Poate că este un moment potrivit ca legiuitorul să înceapă să stabilească prin lege că practica utilizată la preşedenţia ţării să fie implementată şi în alte instituţii publice centrale ale statului nostru.

Dar să revenim la atribuţii şi fapte. Cum crezi că se considera la ANCOM că trebuie protejate interesele utilizatorilor români? Simplu: în loc să se aplice cu stricteţe prevederile legale şi să se sancţioneze drastic fiecare încălcare a legislaţiei, indiferent care este denumirea furnizorului şi oricât de important este acesta în piaţă, ei dădeau comunicate de presă părtinitoare, prin care justificau searbăd, ca la ei în telecom, termenul ‘NELIMITAT’ nu înseamnă ‘FĂRĂ LIMITE’, precum în DEX (‘care nu are limite sau margini; foarte mare, imens, nemăsurat’).

Publicitatea înșelătoare, tolerată

În academica lor opinie, furnizorii (evident nu toţi, doar unii dintre ei) pot folosi liber termenul în acţiuni de publicitate înşelătoare, fiindcă clientul are obligaţia de a studia contractul înainte de a îl semna, pentru a descoperi singur restricţiile impuse şi toate costurile suplimentare. Evident că, din nou, consumatorul este singurul vinovat, nicidecum incompetenta conducere a autorităţii. Iar după acest profund dispreţ la adresa publicului consumator, acei jenanţi directori din ANCOM continuă să îşi clameze zilnic ‘independenţa’, ‘echidistanţa’ şi ‘profesionalismul’. Da, categoric ei sunt ‘independenţi’: cel puţin faţă de consumatori, că doar nu aceia le plătesc salariul, fiindcă ei au venituri integral extrabugetare. Şi indiscutabil, maleficii se închină doar la şefii lor din PDL (poate şi la cei care flutură plicul gros). Da, ei sunt ‘echidistanţi’: toţi clienţii trebuie să plătească necondiţionat facturile, căci întotdeauna companiile au dreptate, fiindcă aşa indică sistemul de taxare care nu poate greşi. Şi da, ei sunt ‘profesionişti’: în ipocrizie, în asuprirea celor mici şi mulţi, indiferent că sunt furnizori năpăstuiţi sau consumatori creduli. Şi încă o dată da, la ei în telecom totul este perfect, fiindcă furnizorii şi utilizatorii şi-au jurat necondiţionat iubire veşnică.

Răspuns la petiții mult după termenul legal

Dar putem să revedem pe scurt inclusiv ‘profesionalismul’ şi ‘promptitudinea’ cu care ANCOM răspunde petiţiilor pe care le primeşte, fiindcă tot presa ne ajută cu cazuri concrete. Astfel, aflăm că pentru a creşte accesul cetăţenilor români la serviciul de informare al UE, un tânăr a fost nevoit să formuleze 70 de petiţii (atât către ANCOM, dar şi către operatorii de telefonie fixă şi mobilă), iar răspunsul din partea ANCOM la solicitare a venit după 90 de zile. Cunoşti bine faptul că, în general, pentru un răspuns termenul legal impus este de 30 de zile, iar ca excepţie sunt 45 de zile. Prin ultimul lor raport de activitate se fălesc cu grandomanie că au primit şi soluţionat circa 2.700 de plângeri din partea utilizatorilor, însă se miră tare făcându-se că nu înţeleg de ce numărul acestora a crescut cu 25% (sic!?!) faţă de anul precedent. Păi explicaţia este banală: pentru că ‘profesionalismul’ celor de la monitorizare şi control este la piciorul broaştei, pentru că ochii lor ageri verifică grosimea plicului şi nu respectarea legilor ţării. Culmea este că în locul lor agenţii ANPC rezolvă anual circa zece mii de plângeri (numai din domeniul telecom) şi respectivii nu se laudă aşa de tare, fiindcă astea le sunt atribuţiile. Încearcă să îţi imaginezi în cât timp ar fi soluţionat ANCOM toate cele 12.700 de plângeri din domeniul telecom: conform aritmeticii rezultă un an şi 90 de zile, termen de răspuns pentru o sesizare oarecare. Atât pot oferi trântorii directori din ANCOM, iar pentru astfel de rezultate ‘excepţionale’ ei vor ‘stabilitate’ (pe post) fiindcă partidul-catastrofă nu i-a pus acolo degeaba. 

Incompetență sau cointeresare?

Fiindcă rapoartele lor anuale de activitate sunt anoste, tot din media am aflat întâmplător de încă două cazuri halucinante, gestionate ‘părinteşte’ de aceeaşi ”tătici”  ai telecomului românesc. Prin 2010 un important furnizor a introdus peste noapte o taxă de mentenanţă de 5 lei, fără să îşi anunţe în prealabil utilizatorii aşa cum zice legea. Estimarea presei a fost că furnizorul a obţinut din operaţiune circa trei milioane lei, însă firma a fost amendată cu numai 300.000 lei. O măsură punitivă veritabilă ar fi putut consta dintr-o amendă semnificativă (egală cu suma obţinută în mod nejustificat) simultan cu obligarea furnizorului de a restitui utilizatorilor toate sumele încasate ilegal. Din păcate nu am auzit de astfel de rezolvări, ceea ce mă determină să concluzionez: aviz-amatorilor, că sunt super-profitabile ‘loviturile’ astea când şefii autorităţii sunt depăşiţi, adică incompetenţi, ori cointeresaţi.

Al doilea caz este mai recent, căci abia în toamna anului trecut, cu o întârziere de patru ani, ANCOM a constatat că un operator a încălcat permanent dispoziţiile unui regulament UE emis în 2012, iar aceasta s-a descoperit numai ca urmare a plângerii înaintate de către o persoană fizică. Aşadar, şefii ANCOM au aflat întâmplător despre aceste dezagreabile practici ilegale (neaplicarea plafonului la internet în roaming), ceea ce dovedeşte că nu erau proactivi, că acţiunile conducerii erau ineficiente, nefiind capabili să protejeze corespunzător utilizatorii români. Surprinzător, măsurile impuse furnizorului au fost infirmate de prima instanţă, astfel încât utilizatorii români au fost afectaţi financiar semnificativ, nerecuperându-se probabil nici azi prejudiciile. Nu am mai găsit să citesc continuarea, însă sunt curios cine va pierde procesul.

Sper că ai apucat să răsfoieşti Sinteza acţiunilor de control pe perioada ianuarie 2016 – august 2017 din domeniul Serviciilor Financiare, publicată recent de ANPC. Pentru primele două pagini oamenii aceia merită apreciaţi, fiind un exemplu impecabil de ilustrare a rezultatelor muncii lor în conformitate cu atribuţiile autorităţii: se oferă cifre concrete, cu amenzile aplicate şi cu sumele restituite consumatorilor afectaţi de încălcările legislaţiei speciale. Din păcate nu vei găsi astfel de informaţii în rapoartele anuale ale ANCOM, căci controalele lor au alte scopuri, nicidecum acela de a îndepărta şi a compensa nedreptăţile şi abuzurile unora din piaţă. Numărul uriaş de avertismente pe care le acordă cu mărinimie ANCOM exprimă de la sine indiferenţa cu care sunt tratate plângerile utilizatorilor români. Sau poate că motivaţia reală a cascadei de avertismente este una mult mai pământeană, mai pragmatică: doar propriul buzunar? Ca o palidă consolare, dacă te mulţumeşte cumva informaţia, îţi comunic că am citit des prin presa de specialitate că aplicarea selectivă a legii, ca neaplicarea legii, că inacţiunea şi nepăsarea poate fi reţinută cel puţin ca neglijenţă în serviciu ori chiar ca abuz în serviciu.

Sugerez să ne oprim pe moment, fiindcă am certitudinea că ai înţeles perfect ceea ce am vrut să îţi transmit. Aş mai avea să îţi enumăr multe alte ‘fapte de curaj şi bărbăţie’ ale maleficilor din ANCOM (cum se mimează îndeplinirea unora dintre atribuţii, cum se distorsionează piaţa, cum se prejudiciază semnificativ drepturile utilizatorilor români), însă hai să le lăsăm pentru o eventuală dată viitoare. Poate că până atunci se ambiţionează şi unii dintre operatorii nemultumiţi de tratamentul injust la care au fost supuşi în ultimii ani şi încep să vorbească liber. Rămân cu speranţa că totuşi, într-un timp relativ scurt, noua conducere a ANCOM va reuşi să reconstruiască instituţia şi să recâştige prestigiul pierdut doar din interesele obscure de ordin personal al celor care au sufocat autoritatea şi au îngrozit industria telecom de la noi.

În final îţi doresc ca, în noul context, să ai parte de un reglementator de tip european, foarte transparent, la care să găseşti întotdeauna sprijin competent şi care să nu te mai vâneze anual.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News