Operatorii de telefonie fixă și mobilă care activează pe piață din România vor reduce, începând cu 1 iulie 2021, tarifele pentru terminarea apelurilor în propriile rețele că urmare a stabilirii, la nivel european, a unor tarife maxime în acest sens, anunță ANCOM.
„Începând cu 1 iulie 2021, operatorii de telefonie fixă și mobilă care activează pe piață din România vor reduce tarifele pentru terminarea apelurilor în propriile rețele că urmare a stabilirii, la nivel european, a unor tarife maxime în acest sens. Astfel, tariful pentru terminarea apelurilor mobile va scădea cu aproape 8% față de nivelul actual, până la 0,7 eurocenți/minut, în timp ce tariful pentru terminarea apelurilor fixe va avea o scădere de aproximativ 20% față de nivelul actual, ajungând la 0,078 eurocenți/minut”, transmite Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Această măsură de reglementare a fost stabilită de către Comisia Europeană prin Regulamentul Delegat (UE) 2021/654, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la dată de 22 aprilie.
Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu și se aplică direct, fără a necesită transpunere în legislația națională.
ANCOM precizează că noul tarif stabilit prin Regulamentul Comisiei Europene este în scădere cu aproape 8% față de 0,76 eurocenți/minut, cât este în prezent, și va fi perceput de către toți operatorii de telefonie mobilă desemnați cu putere semnificativă pe piață serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile rețele publice de telefonie.
Tariful de terminare a apelurilor la puncte mobile în vigoare în acest moment în România a fost stabilit de ANCOM că medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur.
- 0,55 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022;
- 0,4 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023;
- 0,2 eurocenți/minut de la 1 ianuarie 2024.
În ceea ce privește tariful maxim aplicabil pentru terminarea apelurilor fixe, acesta va fi cu aproximativ 20% mai mic față de cel actual (0,098 eurocenți/minut) care se aplică în România de la 1 noiembrie 2020. Tariful în vigoare în acest moment a fost determinat de ANCOM în urmă actualizării mai multor parametri ai modelului de calculatie a costurilor de tip LRIC pur.
Regulamentul Comisiei Europene prevede o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, când va ajunge la 0,07 eurocenți/minut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu