ANCOM: Vodafone, Orange și Telekom, amenzi pentru neacoperirea semnalului

"Autoritatea Națională pentru Administrate și Reglementare în Comunicații a aplicat amenzi în valoare totală de 900.000 de lei operatorilor Orange, Vodafone și Telekom pentru neîndeplinirea obligațiilor de acoperire prevăzute în licențele de utilizare a spectrului de frecvențe radio câștigate în urma procedurii de selecție organizate în anul 2012", precizează Cristin Popa, Director executiv al ANCOM.

În cadrul licitației de spectru desfășurată în anul 2012, Autoritatea a impus operatorilor care au dobândit drepturi de utilizare a frecvențelor radio în benzile de frecvenţe sub 1 GHz (800 MHz şi/sau 900 MHz) – Cosmote, Orange, RCS&RDS şi Vodafone – obligația de a acoperi fiecare un anumit număr din cele 676 de localități nedeservite cu rețele de comunicații mobile de bandă largă, proporțional cu resursele de spectru câștigate. Astfel, Vodafone și Orange au avut fiecare obligația de a acoperi câte 225 de localități rurale, Cosmote 169, iar RCS&RDS 57 de localități rurale. Termenul până la care operatorii aveau obligaţia de a acoperi aceste localități a fost 5 aprilie 2016, precizează comunicatul ANCOM.

Începând cu data de 6 aprilie 2016, Autoritatea a desfășurat o campanie de verificare a modului în care operatorii și-au îndeplinit obligația de acoperire cu rețele de comunicații mobile în tehnologie UMTS, tehnologii din familia IMT îmbunătățite (HSPA, HSPA+) sau LTE ori echivalente a localităţilor rurale precizate în licențele primite.

[citeste si]

- În urma controalelor ANCOM, s-a constatat neîndeplinirea de către Vodafone România a obligațiilor de acoperire a 72 de localități din cele care îi reveneau conform licenței obținute. Compania Vodafone a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 720.000 de lei.

- În cazul Orange România, s-a constatat neîndeplinirea obligațiilor în 12 localități și a fost sancționat cu amendă în valoare de 120.000 de lei.

- Telekom Romania Mobile Communications nu și-a îndeplinit obligația de acoperire a 6 localități și a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 60.000 de lei.

Cei trei furnizori de comunicații electronice sancționați vor trebui să achite contravaloarea amenzilor contravenționale către bugetul de stat și să își îndeplinească obligațiile de acoperire prevăzute în licențele de utilizare a spectrului de frecvențe radio.

Informaţii suplimentare

În a doua jumătate a anului 2012, ANCOM a organizat procedura de selecție în urma căreia care au fost acordate drepturile de utilizare a frecvenţelor radio în benzile de 800MHz, 900 MHz, 1800 MHz şi 2600 MHz pentru furnizarea de rețele publice de comunicații electronice și de servicii de comunicaţii mobile – voce şi date, până în anul 2029. Pentru prima dată în România licenţele de utilizare a frecvențelor radio s-au acordat printr-o procedură de selecţie competitivă. Preţul de pornire pentru taxa de licență aferentă fiecărui bloc de frecvențe din cele patru benzi a fost stabilită prin hotărâre de Guvern, taxele de licenţă stabilite în urma licitaţiei având o valoare totală de 682.136.036€.

În cadrul procedurii de selecție, Cosmote Romanian Mobile Telecommunications şi-a adjudecat 1 bloc în banda de 800 MHz, 2 blocuri în banda de 900 MHz, 5 blocuri în banda de 1800 MHz şi 2 blocuri în banda de 2600 MHz (FDD), iar Orange România a obţinut 2 blocuri în banda de 800 MHz, 2 blocuri în banda de 900 MHz, 4 blocuri în banda de 1800 MHz şi 4 blocuri în banda de 2600 MHz (FDD). Operatorul RCS&RDS şi-a adjudecat 1 bloc în banda de 900 MHz, iar Vodafone Romania a câştigat 2 blocuri în banda de 800 MHz, 2 blocuri în banda de 900 MHz, 6 blocuri în banda de 1800 MHz şi 1 bloc de 15 MHz în banda de 2600 MHz (TDD). Compania 2K Telecom a câştigat 2 blocuri de 15 MHz în banda de 2600 MHz (TDD).

Toate licențele de utilizare a spectrului de frecvențe obținute în urma licitației sunt valabile în perioada 2014 – 2029.

Licenţele acordate prevedeau în sarcina operatorilor și obligaţia de a acoperi cu prioritate un număr de 676 de localităţi nedeservite de reţele de comunicaţii de bandă largă, termenul limită pentru îndeplinirea acestei obligații fiind 5 aprilie 2016.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel